Dosar penal întocmit de polițiști și sancțiuni contravenționale aplicate în urma unui eveniment privat, la care participau mai multe persoane

Media 4:32 am - 12 ianuarie, 2021 0

La data de 11 ianuarie a.c., polițistii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași s-au sesizat din oficiu cu privire la desfășurarea unui eveniment privat, pe raza comunei Frumușani, județul Călărași.
La momentul sosirii echipajelor de poliție, au fost identificate 17 persoane.
De asemenea, ulterior, au mai fost identificate încă 12 persoane care au participat la eveniment anterior intervenției.
Totodată, în cursul serii, un bărbat, în vârstă de 27 ani, a folosit artificii din categoria F3 în curtea locuinței unde a avut loc evenimentul.
Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept”.
Până la acest moment, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 55.000 de lei.
Cercetările sunt continuate pentru clarificarea tuturor împrejurărilor și pentru sancționarea tuturor participanților.
Au intervenit politiști din cadrul Poliției Municipiului Oltenița, Politiei Orașului Budești, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi.
Reamintim cetățenilor faptul că, în conformitate cu legislația în vigoare, în această perioadă nu este permisă organizarea de evenimente private.
Suntem la datorie pentru siguranța cetățenilor și vom aplica în continuare legea, în toate situațiile în care se impune luarea măsurilor legale.

Lasă răspuns »