Prevenirea criminalității reprezintă ansamblul măsurilor menite să reducă ori să contribuie la reducerea criminalității, a prejudiciilor cauzate de aceasta și a sentimentului de insecuritate al cetățenilor, prin împiedicarea directă a activităților infracționale și/sau prin politici și intervenții destinate reducerii potențialului criminogen și cauzelor criminalității
Prioritățile naționale ale Poliției Române pentru anul 2013 în domeniul prevenirii criminalității sunt:
„Delincvența juvenilă și victimizarea minorilor”, „Infracțiunile de furt” și „Infracțiunile cu violența”.
În baza acestor priorități naționale, la nivelul județului Călărași, vor fi elaborate programe de prevenire a criminalității.
În ceea ce privește programul de prevenire a furturilor, acesta va cuprinde modulul „Prevenirea furturilor din locuință”.
Cele trei programe se derulează pe parcursul anului 2013, atât în mediul urban, cât si în mediul rural.
Prin activitățile ce se vor desfășura, intervenția Poliției va fi, deopotrivă, una proactivă și reactivă.
Implementarea cu succes a acestor programe presupune și realizarea unui parteneriat eficient cu societatea civilă, urmând să fie încheiate parteneriate cu diverse instituții care pot sprijini acest demers.
COMPARTIMENTUL DE ANALIZĂ ȘI PREVENIRE A CRIMINALITĂȚII CĂLĂRAȘI
Comentariile sunt inchise.