Doi tineri arestaţi preventiv după ce au furat dintr-o locuinţă

Media 8:03 pm - 15 septembrie, 2012 Comentariile sunt închise pentru Doi tineri arestaţi preventiv după ce au furat dintr-o locuinţă

Doi tineri din comuna Grădiştea au fost arestaţi preventiv după ce au furat mai multe bunuri din casa unui localnic.

Potrivit unui comunicat remis sâmbătă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi, cei doi bărbaţi din comuna Grădiştea, suspectaţi de poliţişti de furtul mai multor unelte electrice, zahăr şi conserve, din casa unui localnic, au fost prezentaţi vineri Judecătoriei Călăraşi, cu propunerea de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Vineri seară, instanţa de judecată a emis pe numele lui N. Radu mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile şi pentru suspectul minor, F. Aurel, mandat de arestare pe 19 zile.

N. Radu, de 32 ani, şi F. Aurel, de 17 ani, ambii din comuna Grădiştea, au fost identificaţi de poliţişti, în ziua de 13 septembrie a.c., la scurt timp de la sesizarea infracţiunii de furt.

Victima, E. Ion, de 66 ani, din municipiul Călăraşi, a reclamat faptul că persoane necunoscute au pătruns prin forţarea gratiilor unei ferestre în locuinţa, pe care o deţine pe raza comunei Grădiştea, şi au sustras o motosapă, un motofierăstrău, 60 de kilograme de zahăr, 50 de litri de ţuică şi mai multe conserve de fructe şi legume.

Prejudiciul, estimat de proprietar la 4.500 lei, a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate, iar cei doi suspecţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

În prezent, cei doi se află în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

Comentariile sunt inchise.