DOI BĂRBAȚI DIN SUCEAVA, SUSPECTAȚI DE EVAZIUNE FISCALĂ, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTII DIN CĂLĂRAȘI

Media 11:21 am - 14 februarie, 2013 Comentariile sunt închise pentru DOI BĂRBAȚI DIN SUCEAVA, SUSPECTAȚI DE EVAZIUNE FISCALĂ, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTII DIN CĂLĂRAȘI

Polițiștii Serviciului de Investigarea Fraudelor Călărași au reținut pentru 24 de ore pe doi bărbați din județul Suceava, în autovehiculul cărora au fost depistate 3900 de pachete cu țigarete, fără documente legale.

La data de 13 februarie a.c., polițiști ai Serviciului de Investigarea Fraudelor și ai Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, beneficiind de suportul informativ al Departamentului de Informații și Protecție Internă, au identificat în trafic, pe raza comunei Dragalina, județul Călărași, un autoturism despre care existau suspiciuni că ar fi transportat țigarete, fără documente legale.

Autovehiculul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, unde s-a stabilit identitatea conducătorului auto, M. Mihai, de 43 ani, din orașul Gura Humorului, județul Suceava, și a pasagerului L. Andrei, de 22 ani, din municipiul Rădăuți, județul Suceava.

În urma verificării amănunțite a autoturismului s-a constatat că în caroserie se aflau spații special amenajate, în care era depozitată, disimulat, cantitatea de 3.900 de pachete cu țigarete, având marcaje fiscale de Ucraina, fără documente de proveniență, neintegrate legal în sistemul de comercializare și accizare.

Din constatarea întocmită de organele fiscale s-a stabilit că prejudiciul creat bugetului de stat este de 36.838 lei.
Polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a celor doi suspecți de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, deținerea în afara antrepozitului fiscal a unor produse supuse accizării și contrabandă.
           
Aceștia au fost depuși în arestul I.P.J. Călărași, urmând ca astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași cu propunerea de arestare preventivă.
 
 httpv://youtu.be/bWCjnJesniw

Comentariile sunt inchise.