DNA – control judiciar cauțiune fost președinte Casa Națională de Sănătate

Media 11:02 pm - 4 aprilie, 2017 Comentariile sunt închise pentru DNA – control judiciar cauțiune fost președinte Casa Națională de Sănătate

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și control judiciar pe cauțiune, cu fixarea unei cauțiuni de 4.500.000 de lei față de inculpatul
DUȚĂ NICOLAE LUCIAN, la data faptelor președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată (4 acte materiale).
În ordonanța de dispunere a controlului judiciar pe cauţiune întocmită de procurori există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2010 – 2012, inculpatul Duţă Nicolae Lucian, în calitate de președinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, având atribuții de ordonator de credite, a pretins și primit, în mod repetat, de la reprezentanții a două firme de software, foloase necuvenite pentru a asigura semnarea și derularea în bune condiții a unor contracte/acte adiționale încheiate de instituția pe care o reprezenta cu societățile respective, după cum urmează:
– 5.000.000 euro, în legătură cu încheierea și derularea unui act adițional la contractul pentru realizarea unui Parteneriat pentru Proiectarea, Construirea și Operarea unui Sistem Informatic Unic Integrat al Asigurărilor de Sănătate din România,
– 2.400.000 euro pentru a susţine încheierea şi derularea unui act adiţional la contractul pentru realizarea unui Parteneriat pentru Proiectarea, Construirea şi Operarea unui Sistem Informatic Unic Integrat al Asigurărilor de Sănătate din România, extindere C.A.S.A. – O.P.S.N.A.J.,
– 200.000 euro în legătură cu încheierea și derularea unui acord – cadru de servicii, având ca obiect furnizarea soluţiei informatice de implementare a Cardului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate şi interconectarea acestora cu Sistemul Informatic Unic Integrat,
– 1.000.000 euro în legătură cu încheierea și derularea contractului pentru furnizarea de servicii privind implementarea prescripţiei electronice.
Sumele de bani au fost remise inculpatului Duţă Nicolae Lucian fie în numerar (în mai multe tranșe) fie prin virament în contul unei firme pe care acesta o controla (prin operațiuni economice ce au la bază contracte fictive de prestări servicii).
Din sumele de bani virate în contul firmei controlate de Duţă Nicolae Lucian au fost efectuate o serie de plăţi în favoarea acestuia, spre exemplu: contravaloarea unor bilete de avion, cazare la alte hoteluri din ţară şi străinătate, precum și plăți pentru achiziţionarea un teren în mun. Bucureşti, într-o zonă rezidențială exclusivistă, pe care a fost emisă autorizaţie de construire pentru P+4.

Inculpatului Duță Nicolae Lucian i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Inculpatul Duță Nicolae – Lucian va depune o cauţiune în valoare de 4.500.000 lei, care va fi consemnată pe numele inculpatului la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau prin constituirea unei garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei de 4.500.000 lei, în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Cauţiunea se va depune în termen de 10 zile. Inculpatului Duță Nicolae – Lucian i se atrage atenţia că nedepunerea cauţiunii atrage înlocuirea măsurii cu alta mai gravă.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Duță Nicolae – Lucian trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie şi la Secţia 2 Poliţie Bucureşti ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie şi Secţia 2 Poliţie Bucureşti cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la Secţia 2 Poliţie Bucureşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanță şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale.
f) Inculpatului Duță Nicolae – Lucian i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Comentariile sunt inchise.