Prin intermediul „Canal Sud”, Blebea Valentina Georgiana, directoarea Complexului de Agrement Dumbrava din municipiul Călărași, a prezentat opiniei publice punctul său de vedere după ce am mediatizat răspunsul care ne-a fost transmis de Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Călărași, prin care am fost informați că unitatea a fost a sancționată contravențional pentru că nu a raportat în termenul legal un accident de muncă suferit de un angajat în timpul programului de lucru, fiind vorba de un traumatism cranian și nu de o simplă „zgârietură”, așa cum cum a declarat aceasta în cadrul interviului.
Am constatat că directoarea Blebea încearcă să inducă în eroare opinia publică în legătură cu respectivul accident de muncă, pe care l-a considerat unul minor, susținând că șoferul unității „s-a zgâriat pe scalp” și sângera, motiv pentru care s-a deplasat la locul unde s-a produs evenimentul și a hotărât să îl ia cu autoturismul ei și să îl ducă la cabinetul său veterinar pentru a-i acorda primul ajutor, pentru că așa i s-a părut firesc.
Din informațiile noastre, precizăm că angajatul accidentat nici nu este șoferul unității, așa cum a menționat directoarea Blebea, pentru că cel care a ocupat postul, este în prezent concediat disciplinar, iar postul vacant nu poate fi ocupat până nu se finalizează definitiv procesul prin care a cerut reintegrarea pe postul de șofer de pe care a fost înlăturat nelegal.
Dacă directoarea a dat un ordin nelegal angajatului accidentat și l-a obligat să exercite suplimentar atribuțiile postului de șofer, fără însă să aibă calificarea necesară desfășurării acestei activității, fără să îi fie completată fișa postului, fără să fie salarizat corespunzător pentru cele două posturi ale căror atribuții le exercită, dacă nu a fost instruit cu privire la normele de protecția muncii pe care ar fi avut obligația să le respecte etc., ni se pare că sunt aspecte care trebuie cercetate de organele abilitate, pentru că atribuțiile din fișa postului șoferului, nu pot fi identice cu cele ale altor angajați de la ZOO.
Dacă tot s-a deplasat cu mașina la cabinetul ei veterinar, ne întrebăm de ce directoarea Blebea nu a transportat angajatul direct la spital, pentru că doar medicii care urmau să îl examineze, erau singurii competenți să constate un eventual refuz al acestuia pentru primirea îngrijirilor medicale de specialitate, caz în care s-ar fi încheiat și un proces-verbal în acest sens.
A mai susținut directoarea Blebea și că angajatul ar fi refuzat să meargă la spital, însă, după ce i-a acordat primul ajutor, l-ar fi forțat să meargă la UPU pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale, pe care le-a primit în seara zilei de 27.03.2023, fără însă să fie raportat accidentul de muncă de către cadrele medicale, așa cum sunt obligate în baza unui protocol care este încheiat de spital cu Inspectoratul Teritorial de Muncă și cu IPJ Călărași.
Important pentru organele abilitate este faptul că directoarea Blebea a recunoscut public că a acordat angajatului primul ajutor în cabinetul său veterinar, urmând să se verifice și să se stabilească dacă a procedat legal, pentru că îngrijirile medicale de specialitate necesare oamenilor, susținem că nu pot fi oferite în astfel de locații, mai ales că că este vorba de o legislație în vigoare care separă atribuțiile medicinii veterinare de cea umană, după cum nu se poate semnul egalității între normele sanitare care se respectă într-un spital, cu cele care sunt impuse cabinetelor veterinare.
Totodată, precizăm că minciuna directoarei Blebea a fost demontată și de declarația directorului Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Călărași oferită „Canal Sud”, în cadrul căreia a susținut că a fost vorba de o „vătămare corporală” a unui salariat, și nu de o simplă „zgârietură”, așa cum a declarat public Blebea doar pentru a minimaliza gravitatea faptelor sale, dar și pentru a ne acuza public că am fi publicat informații nereale.
Pentru a dovedi că directoarea Blebea a mințit și că angajatul nu „s-a zgâriat”, publicăm imaginea foto cu scalpul acestuia după ce a primit îngrijiri medicale în cabinetul ei veterinar, cu precizarea că medicul specialist care l-a examinat la UPU, a fost informat că plaga a fost cusută într-un cabinet veterinar, urmând ca organele competente să aprecieze dacă a fost o intervenție minoră sau una care trebuia obligatoriu efectuată de medicii de la spital. (video: Canal Sud)
Gr?dina Zoologic? sanc?ionat? de Inspectoratul Teritorial de Munc? al jude?ului C?l?ra?i
Comentariile sunt inchise.