Comunitatea Universității POLITEHNICA din București a celebrat astăzi, 24 martie 2023, evenimentul intitulat „Dezvăluim necunoscutul de peste 205 ani”, care marchează fondarea primei școli de inginerie din România. Timp de peste două secole, acesta a fost locul în care personalități de excepție ale României au împins limitele cunoașterii. Universitatea POLITEHNICA din București și-a asumat rolul de a fi un far pentru România, de a se afirma și mai puternic în plan național, dar și internațional, de a realiza parteneriate cu universități și instituții din toată lumea, de a fi un liant în societate.
În cadrul Universității POLITEHNICA din București au slujit nume răsunătoare ale științei mondiale, personalități ce au construit, de-a lungul istoriei, valori care au dăinuit în timp.
,,Încă din primii ani de existență, Universitatea POLITEHNICA din București și-a asumat misiunea de a face educația de calitate accesibilă tuturor. Acesta a fost locul în care educația a fost eliberată de constrângeri și oferită tuturor celor care doreau să învețe și să creeze. Generații întregi de studenți și profesori au avut șansa de a se dezvolta datorită acestei deschideri. Chiar și atunci când educația era rezervată elitelor, îndemnul lui Gheorghe Lazăr, fondatorul și părintele spiritual al universității a fost: „Veniți toți, de toate părțile şi de toată starea, veniți la izvorul tămăduirii! Veniți la muzeul înfloririi!”.
A fost o chemare care a răsunat puternic de-a lungul istoriei noastre, chiar și în cele mai tulburi vremuri ale națiunii. După 205 ani, comunitatea noastră rămâne ghidată de aceleași valori. A studia și a trudi în POLITEHNICA București este o călătorie caracterizată de un țel comun: dedicare pentru a face lumea mai bună prin știință. Astăzi celebrăm valorile și oamenii excepționali care au făcut istoria noastră posibilă. Sărbătorim acele personalități istorice sau pe cele din prezent, pe toti cei care au încercat și încearcă mereu să creeze o lume mai bună prin educație și inginerie.Bine ați venit la aniversarea celui de-al 205-lea an de existență a Universității POLITEHNICA din București! În numele întregii comunități UPB, vă mulțumesc pentru onoarea pe care mi-ați facut-o, de a fi astăzi aici.“ – Mihnea COSTOIU, RECTOR Universitatea POLITEHNICA din București
„Trebuie să priviți în urmă, să reflectați asupra realizărilor și reușitelor și să vă mândriți cu contribuția adusă de Universitatea POLITEHNICA din București, dar și de alte universități românești, la dezvoltarea societății, la dezvoltarea democrației, a economiei, a artelor și științei.
În universități, dezvoltarea durabilă trebuie să fie obiectivul principal înaintea tuturor misiunilor noastre: educație, cercetare, inovare, cultură și implicare în societate. Procesul de învățare se schimbă deoarece studenții nu mai sunt obiectul educației, ci ne devin parteneri.
În prezent, trebuie să evoluăm pentru a deveni „universități fără ziduri”. Dacă o veți face, veți deservi România și veți modela contribuția românilor la o Europă mai puternică în deceniile următoare. Sunt sigur că Universitatea POLITEHNICA din București va fi în fruntea acestui demers.” – Michael MURPHY, Președinte al Asociației Universităților Europene
Prin tradiția și prin rezultatele sale, Universitatea POLITEHNICA din București este unul dintre cele mai importante centre de cercetare din România, investind în ultimul deceniu peste 500 de milioane de euro în infrastructura de cercetare și în resursa umană, cea mai mare investiție în educație din țara noastră. Centrele de cercetare CAMPUS și PRECIS totalizează 70 noi laboratoare de cercetare în domenii de mare interes pentru industria și economia românească. UPB crede în colaborarea universitară ca mijloc al progresului, astfel, a încheiat de- a lungul timpului parteneriate cu universități și companii din peste 100 de țări și se mândrește cu peste o mie de parteneri din mediul privat.
,,Universitatea POLITEHNICA din București este un model de excelență, de legătură cu mediul socio-economic și nu în ultimul rând un model de guvernanță. În această universitate vom avea cea de-a doua casă a francofoniei din lume, după cea de la Paris. Dragi studenți, sunteți norocoși să studiați în această universitate.” – Sorin Mihai CÎMPEANU, Președinte al Consiliului Național al Rectorilor
,,Întotdeauna am considerat că inginerii au ceva aparte. Universitatea POLITEHNICA din București este un lider prin calitatea studenților și absolvenților săi. De câte ori am prilejul unei deplasări externe, Universitatea POLITEHNICA din București este cea mai bună carte de vizită a României.” – Sebastian Ioan BURDUJA, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării
În ultimii ani, Universitatea POLITEHNICA din București a găzduit aproximativ 30.000 de studenți, masteranzi și doctoranzi care se pregătesc să devină ingineri pe o piață europeană a muncii din ce în ce mai competitivă. Prin cele 15 facultăți și aproape 200 de programe de masterat, UPB continuă să formeze ingineri generație după generație. Eforturile universității de a sincroniza programa cu piața muncii nu au rămas neobservate, iar rata de angajare a absolvenților UPB, în primul an după absolvire, a depășit proporția de 90%. De la an la an, studenții UPB cresc prestigiul universității prin rezultate remarcabile în competiții internaționale, evenimente cu caracter social, proiecte de cercetare, incluziune sau evenimente științifice.
,,Două lucruri am învățat în timpul studenției mele. Primul este că Universitatea POLITEHNICA din București a deschis, deschide și cu siguranță va mai deschide multe uși fiecăruia dintre noi, de noi depinzând dacă vom trece sau nu dincolo de prag. Una dintre aceste uși este cea a activităților de voluntariat prin sprijinul constant oferit numeroaselor asociații studențești din cadrul universității noastre.
Voluntariatul duce devotamentul, munca și implicarea la nivel de artă, într-un domeniu tehnic și rațional. Iar cel de-al doilea este că, Universitatea POLITEHNICA din București, nu doar că pregătește ingineri de succes, ci oameni de succes, succes datorat mentalității pe care universitatea o dezvoltă. Astfel, mă simt privilegiată să mă aflu astăzi aici printre atâtea exemple spre care și eu aspir. Avem o istorie comună, care ne onorează, dar care ne și motivează!” – Sonia MAER, student reprezentant în Consiliul de Administrație UPB
De-a lungul celor două secole, misiunea Universității POLITEHNICA din București a rămas mereu aceea de a forma ingineri performanți și de a crea și aplica elemente tehnologice inovative cu impact pozitiv asupra societății, reunind sub aceeași cupolă limbi, confesiuni diferite, crezuri politice și culturale diverse, sub spiritul echității și al egalității.
Comentariile sunt inchise.