Depistați la volan sub influența substanțelor psihoactive

Media 4:59 pm - 1 august, 2022 0

Zilnic, polițiștii rutieri desfășoară acțiuni menite să contribuie la consolidarea gradului de siguranță a participanților la trafic.
La data de 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control pe DN3, în afara municipiului Călărași, un autoturism condus de un bărbat, de 50 ani, din municipiul Sibiu, județul Sibiu.
Întrucât manifesta un comportament agitat a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la THC-5 (cannabis).
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge și urină.
Menționăm că după efectuarea tuturor procedurilor, bărbatul a plecat, iar la volanul mașinii s-a urcat pasagerul, acesta fiind un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din municipiul Sibiu, județul Sibiu.
A fost depistat de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Călărași pe strada Bulevardul Eroilor, din municipiul Călărași, iar la testarea cu aparatul DrugTest a iesit pozitiv la THC-5 (cannabis) și metamfetamină.
Pe numele celor în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale.

Lasă răspuns »