Depistat, la volan, sub influenţa alcoolului

Media 6:46 pm - 7 septembrie, 2016 Comentariile sunt închise pentru Depistat, la volan, sub influenţa alcoolului

Un tânăr de 21 de ani din Călăraşi a fost prins de poliţiştii rutieri în timp ce conducea în municipiul Călăraşi un autoturism deşi se afla sub influenţa alcoolului.

La testarea cu aparatul etilotest acesta a prezentat o concentraţie de 0,55mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la Spitalul Judeţean Călăraşi unde i s-au recoltat mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.

Poliţiştii au întocmit dosar penal.

Comentariile sunt inchise.