Daniel Florea, unul din posibilii candidaţi USL într-unul din colegiile din Călăraşi

Media 1:19 pm - 16 octombrie, 2012 Comentariile sunt închise pentru Daniel Florea, unul din posibilii candidaţi USL într-unul din colegiile din Călăraşi

Constănţeanul Daniel Florea este unul din posibilii candidaţi USL din partea PSD într-unul din colegiile din judeţul Călăraşi la alegerile parlamentare din decembrie, potrivit unor surse din interiorul organizaţiei social-democrate.

Ziarul „Ziua de Constanţa” scrie despre acesta că la alegerile din 2008 a candidat pentru Senatul României în Colegiul 3 uninominal Constanţa. Atunci el a candidat în acelaşi colegiu cu pesedistul Alexandru Mazăre, obţinând 23.000 de voturi, aferente unui procent de 32%. Potrivit einformaţii.ro, democrat-liberalul Daniel Florea a pierdut însă cursa în faţa fratelui primarului de Constanţa şi s-a reîntors la Bucureşti.

Daniel Florea a deţinut până la începutul anului curent funcţia de vicepreşedinte al AVAS.

Potrivit jurnalul.ro, la începutul lunii ianuarie 2012, Daniel Florea (membru PDL) a demisionat din postul de vicepreşedinte al Autorităţii de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), pe care îl ocupa din octombrie 2009, decizia de eliberare din functie fiind semnată de premierul Emil Boc.

El se ocupa în cadrul AVAS de analiza şi gestionarea creanţelor statului.
 
Înainte de această funcţie, el a lucrat pentru jumătate de an, în intervalul aprilie-octombrie 2009, ca şi consilier personal pe probleme juridice al ministrului Transporturilor.

La AVAS a lucrat însă şi anterior numirii ca vicepreşedinte, respectiv în perioada decembrie 2006-septembrie 2008, când a ocupat funcţia de director general al Direcţiei Generale de Control şi Relaţii Publice, şi în perioada aprilie 2005-decembrie 2006, când a fost director la Direcţia Control din cadrul Autorităţii.

El a activat şi în sistemul juridic, ca judecător de drept civil şi penal la Judecătoria Constanţa (1999-2003), precum şi ca avocat în societăţi private de pofil.

Daniel Florea este cunoscut şi ca fost preşedinte al Curţii de Arbitraj pentru Fotbal implicat în deciziile luate în cazul "Valiza".

În vara anului 2008, Comitetul Executiv al FRF a decis ca mai mulţi membri ai Curţii de Arbitraj pentru Fotbal, printre care şi Daniel Florea, să fie revocaţi din cauza neregulilor constatate de Comisia de analiză a legalităţii hotărârilor pronunţate de organismele jurisdicţionale ale FRF în cazul "valiza", după ce Direcţia Natională Anticorupţie a reţinut, la Cluj-Napoca, cinci persoane care aveau asupra lor 1,7 milioane de euro, bani de la patronul Stelei, Gigi Becali, care se presupune că urmau să ajungă la jucătorii Universităţii Cluj dacă aceştia ar fi obţinut cel puţin un egal în meciul cu concitadina CFR şi Steaua ar fi devenit campioană, mai scrie jurnalul.ro.

Comentariile sunt inchise.