Creșterea securității sistemului informatic și a datelor personale, în timpul navigării pe Internet, în cadrul rețelelor de socializare – recomandări ale polițiștilor

Media 9:40 am - 17 octombrie, 2013 Comentariile sunt închise pentru Creșterea securității sistemului informatic și a datelor personale, în timpul navigării pe Internet, în cadrul rețelelor de socializare – recomandări ale polițiștilor

Informarea utilizatorilor cu privire la noțiunile de bază privind tipurile de amenințări informatice și exemplificarea printr-o serie de practici sunt menite să contribuie la sporirea securității sistemului și a datelor personale, în timpul navigării pe Internet, în cadrul rețelelor de socializare

Pentru prevenirea victimizării ca urmare a săvârșirii de infracțiuni din sfera criminalității informatice, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași vin în sprijinul utilizatorilor cu următoarele regulile generale de securitate pentru asigurarea integrității calculatorului și a datelor personale:
– Alegeți o parolă pentru contul dumneavoastră care să nu fie ușor de ghicit de către un alt utilizator sau program. În acest sens, evitați parolele generice („1234567” sau „parola”) sau folosirea drept parole a unor informații personale (zilele de naștere, numele de fată al mamei etc.) care sunt simplu de găsit prin tehnici de inginerie socială sau din simple căutări pe rețelele sociale.
– Nu dați click pe mesaje care, deși par fotografii, sunt fișiere executabile. Chiar dacă par că sunt transmise de prieteni, astfel de mesaje pot instala la descărcare un software periculos ce oferă atacatorilor control asupra calculatorului infectat.
– Ajustați-vă permanent setările de securitate și confidențialitate ale contului prin schimbarea periodică a parolei și configurarea opțiunilor referitoare la caracterul public/privat al activităților.
– Fiți circumspecți în a deschide atașamentele și link-urile care încearcă să vă convingă să participați la sondaje pentru a câștiga premii, de obicei telefoane mobile sau tablete. Acestea pot ascunde în spatele lor viruși sau aplicații malițioase.

– Instalați o soluție de securitate ce oferă protecție completă și aveți în vedere ca aceasta să fie permanent actualizată cu cea mai recentă versiune;
– Nu dezvăluiți niciodată informații referitoare la perioadele în care părăsiți locuința;
– Fiți circumspecți în a accesa și distribui link-uri de tipul „vezi cine ți-a accesat profilul”, care pot ascunde conținut periculos pentru sistemul informatic.

Pentru a sesiza orice problema legată de accesarea neautorizată a calculatorului dumneavoastră, modificarea de date informatice fără drept sau restricționarea accesului la acest tip de date, solicitați sprijinul polițiștilor specializați din cadrul Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Călărași!

Comentariile sunt inchise.