* ACL vizează obținerea a 70.000 de voturi în județ, iar de la cetățenii municipiului Călărași Filipescu vrea 10.000 de voturi pentru Iohannis.
* Acoperiți de Ordonanța 55, în 45 de zile, aleşii locali au putut schimba partidul fără a-şi pierde mandatele, primari și consilieri ai PNL sau PDL au trecut la PSD sau UNPR, dar și invers.
Alianța Creștin-Liberală a trimis, săptămâna trecută, o circulară tuturor organizațiilor, în care li s-a cerut să-și evalueze pierderile. Conform unei evaluari preliminare, ACL ar fi rămas fără aproximativ 300 de primari după aplicarea OUG privind migrația aleșilor locali.
La Călărași, în cadrul ACL, pierderile nu au fost semnificative, ba dimpotrivă, la consiliul județean ordonanța a adus un câștig și și-au asigurat o majoritate cu 21 de consilieri a punctat Răducu Filipescu. Despre plecările și acostările, din și înspre ACL, președintele consiliului județean s-a arătat mulțumit pentru că astfel au putut evita eventuale trădări ale acestora pe timpul campaniei electorale.
La PDL lucrurile nu s-au complicat prea tare; "Au plecat 11 consilieri și au venit șapte consilieri locali, deci am pierdut patru consilieri în urma acestei ordonanțe.", a declarat deputatul Vasile Iliuță. Tot conform spuselor deputatului o situație incertă s-a creat la Sohatu, unde primarul Grigore Dumitru și viceprimarul Hodorog Claudia Mariana care s-au confirmat, întâi că rămân în PDL, iar apoi ca trec la PSD, urmând a se stabili dacă vor efectua demersuri pentru a cere invalidarea mandatelor acestora.
Comentariile sunt inchise.