Conducerea IPJ Călărași dezaprobă comportamentul ofițerului judiciar reținut pentru infracțiuni de corupție

Media 2:28 pm - 13 septembrie, 2013 Comentariile sunt închise pentru Conducerea IPJ Călărași dezaprobă comportamentul ofițerului judiciar reținut pentru infracțiuni de corupție

Referitor la reținerea de către Direcția Națională Anticorupție a ofițerului din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Călărași, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la dare de mită, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Călărași subliniază că dezaprobă, în mod ferm, astfel de comportamente și nu tolerează asemenea atitudini, cu atât mai puțin cu cât acestea sunt manifestate de cei învestiți cu aplicarea legii!

Indiferent de măsurile care vor fi luate de instanță în acest caz, apreciem că nimeni nu este mai presus de lege și orice deviere de acest gen trebuie sancționată corespunzător, se arată într-un comunicat al IPJ Călărași, remis vineri presei.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial București efectuează cercetări penale față de următoarele persoane:

TĂNASE STELICĂ, ofițer de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Călărași – Serviciul de Investigare a Fraudelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de trafic de influență, în formă continuată (două acte materiale) și complicitate la dare de mită, în formă continuată (două acte materiale),
GÎDEA VASILE, comisar șef al Comisariatului Județean Călărași din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de complicitate la trafic de influență, în formă continuată (două acte materiale) și complicitate la dare de mită, în formă continuată (două acte materiale).

Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt: 
În perioada august-septembrie 2013, inculpatul Tănase Stelică a pretins de la administratorul unui grup de firme cu activitate în domeniul agricol (denunțător), în două rânduri, prin intermediar, sumele de 100.000 euro, respectiv 40.000 de euro pentru a interveni pe lângă directorul executiv adjunct al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură Călărași (denunțător), pretinzând că are influență asupra acestuia și că îl poate determina să facă anumite demersuri care ar favoriza grupul de firme respectiv. Concret, în schimbul sumei de 100.000 euro, intervenția viza anularea, de către APIA, a unui prejudiciu rezultat din încasarea nelegală, de către grupul de firme al administratorului, a sumei de aproximativ 5.000.000 euro sub formă de subvenție pentru perioada 2007-2011. În schimbul sumei de 40.000 de euro, intervenția viza eliberarea a trei adeverințe pentru grupul de firme al administratorului, din care să rezulte că acestea nu au debite, astfel încât firmele să obțină un credit bancar de aproximativ 920.000 de euro, reprezentând 90% din cuantumul de 110 euro/ha (plata unică pe suprafața agricolă finanțată de Uniunea Europeană – SAPS), deși două dintre firme nu îndeplineau condițiile de eligibilitate. Toate aceste demersuri au fost efectuate cu sprijinul inculpatului Gîdea Vasile. Sumele de bani pretinse urmau a fi împărțite între Tănase Stelică, Gîdea Vasile, persoana intermediară și directorul executiv adjunct al APIA Călărași.
În aceeași perioadă, inculpatul Tănase Stelică l-a ajutat pe administratorul grupului de firme să îi ofere, cu titlu de mită, directorului executiv adjunct al APIA Călărași, o parte din sumele pretinse anterior, respectiv 50.000 de euro și 10.000 de euro, în scopul soluționării litigiilor existente între grupul de firme coordonat de administrator și APIA Călărași, în sensul arătat mai sus. Sumele de bani nu au mai fost remise.

La data de 12 septembrie 2013, procurorii au dispus reținerea inculpaților Tănase Stelică și Gîdea Vasile pe un termen de 24 de ore, fiind prezentați la data de 13 septembrie 2013, la Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

La instrumentarea acestei cauze procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al ofițerilor din cadrul Serviciului Român de Informații și au colaborat cu ofițeri din cadrul M.A.I. – Direcția Generală Anticorupție.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Comentariile sunt inchise.