În data de 30 mai a.c., s-a desfășurat în incinta Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași, etapa județeană a concursului „Cu viața mea apăr viața” – ediția 2013.
Concursul cu tematică de protecție civilă are caracter educativ, tehnico-aplicativ și sportiv și se organizează anual cu elevii de școli și licee, fiind compus din trei probe, care urmăresc cunoașterea actelor normative privind activitatea de protecție civilă și formarea deprinderilor practice pentru acordarea primului ajutor, cât și cunoașterea modului de folosire a mijloacelor de protecție individuală.
Competiția constă în desfășurarea a trei probe distincte, după cum urmează:: o probă teoretică (scrisă – text grilă cu 30 de întrebări) și două practice: transportul asistat al unei persoane accidentate așezată pe targă pe distanța de 50 de metri, care presupune și trecerea peste un obstacol (gard); iar cea de-a doua probă practică presupune deplasarea unui concurent cu masca pe figură (cu vizorul obturat) într-un raion contaminat și cu obstacole, care este dirijat de un coechipier.
La această etapă au participat elevi din 4 licee și 13 școli generale din județ.
Competiția este organizată, ca în fiecare an, de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei”, cu sprijinul Consiliului Județean Călărași.
Concursul reprezintă o activitate extrașcolară de pregătire a elevilor din învățământul gimnazial și liceal și se organizează în următoarele scopuri:
dezvoltarea capacității de percepție a protecției civile ca ansamblu de activități cu caracter exclusiv umanitar; cunoașterea și aprecierea factorilor de risc potențial generatori de situații de urgență sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte; adoptarea comportamentului adecvat și cunoașterea modului de acțiune în cazul iminenței producerii sau al apariției unei situații de urgență; formarea spiritului de solidaritate și implicarea individuală sau în echipă în acțiunile de intervenție.
Clasamentul final, în urma desfășurării probelor de concurs a fost următorul:
la categoria licee – locul I – Colegiul Național „Barbu Știrbei” Călărași ; locul II – Liceul teoretic „Mihai Eminescu” Călărași; locul III – Colegiul tehnic „Ștefan Bănulescu” Călărași, locul IV și premiul Fair-play – Grup Școlar de Transporturi Auto Călărași, iar la categoria școli – locul I – Școala „Nicolae Titulescu” Călărași; locul II – Școala Luica; locul III – Școala „Florența Albu” Vâlcelele, locul IV și premiul Fair-play – Școala nr. 2 Modelu .
Toți cei care au urcat pe podium au primit din partea organizatorilor premii, cupe, medalii și diplome.
Comentariile sunt inchise.