Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii mr. rez. PÎRVULESCU MARIN şi col. rez. hodiş vasile (foşti ofiţeri în Cadrul Direcţiei a VI-a a Departamentului Securităţii Statului), ambii sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prevăzută de art. 439 alin. 1 lit. e, g şi k din Codul penal.
Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele:
Inculpaţii Pîrvulescu Marin şi Hodiş Vasile, în calitate de ofiţeri în Cadrul Direcţiei a VI-a a Departamentului Securităţii Statului, au desfăşurat o serie de acţiuni represive şi sistematice faţă de Ursu Gheorghe Emil, în perioada în care acesta a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist.
Cercetările continuă în cauză, iar pe măsura derulării lor vom informa opinia publică.


Comentariile sunt inchise.