Comunicat – Întâlnire PG al PÎCCJ cu ambasadorul SUA

Media 11:03 am - 15 iunie, 2016 Comentariile sunt închise pentru Comunicat – Întâlnire PG al PÎCCJ cu ambasadorul SUA

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a avut în cursul zilei de astăzi, 14 iunie 2016, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o întâlnire cu domnul Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. Oficialul american a fost însoţit de doamna Marisa Mac Isaac, ataşat pe probleme politice.
Din partea Ministerului Public au mai participat la întâlnire doamna Laura Oprean, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Daniel Horodniceanu, procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, domnul Călin Nistor, procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, domnul Alexandru Fîciu, procuror şef al Serviciului de cooperare judiciară internaţională, relaţii internaţionale şi programe din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În cursul întrevederii au fost purtate discuţii referitoare la continuarea colaborării între autorităţile judiciare române şi americane în materia combaterii infracţiunilor transfrontaliere şi a criminalităţii organizate. Ambasadorul american şi-a manifestat întreaga disponibilitate de a oferi sprijin autorităţilor judiciare române, în sensul perfecţionării profesionale a procurorilor români care îşi desfăşoară activitatea în domeniile considerate prioritare de Ministerul Public.
Totodată, oficialul american a făcut aprecieri privind activitatea desfăşurată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de structurile specializate, aceasta constituind o nouă dovadă a încrederii de care România se bucură în cadrul parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii.

Comentariile sunt inchise.