Comunicat-Intalnire conducere PICCJ – PG ai PCA – Secţia procurori CSM

Media 4:51 pm - 10 octombrie, 2018 0

Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În cursul zilei de azi, 10 octombrie 2018, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), a avut loc întâlnirea conducerii PÎCCJ cu procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, procurorii șefi ai Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum şi cu membrii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
În cadrul întâlnirii de lucru au fost dezbătute probleme de strictă actualitate pentru procurori, cu impact major asupra activității acestora, respectiv:
• Necesitatea rezolvării cu operativitate a situațiilor care se pot ivi în practică în
legătură cu instituția delegării procurorului, ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi, respectiv, Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii;
• Propunerea de preluare a posturilor de inspectori antifraudă în schema
Ministerului Public;
• Aspecte legate de amplasarea procurorului în sala de judecată;
• Protocoalele încheiate cu Serviciul Român de Informații, concluzia desprinsă fiind
că acestea reprezintă metodologii de lucru de uz intern, elaborate pe baza legilor în vigoare, care nu au caracter normativ;
• Respectarea în cadrul comunicării publice a rolului constituţional pe care
Ministerul Public îl are de reprezentare a intereselor generale ale societăţii, de apărare a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Lasă răspuns »