Comunicat de presă – UNPR

Media 11:15 pm - 21 iulie, 2014 Comentariile sunt închise pentru Comunicat de presă – UNPR

Comunicat de presă Președintele UNPR Gabriel Oprea participă, în perioada 18-19 iulie 2014, la reuniunea zonală a partidului pe regiunea IV Sud-Vest, care se desfășoară la Slatina.

Și în cadrul acestei reuniuni, UNPR a exprimat susținerea deplină a candidaturii primului-ministru Victor Ponta la cea mai înaltă funcție în stat. UNPR continuă campania de strângere a celor peste un milion de semnături pentru susținerea candidaturii lui Victor Ponta, o dovadă a convingerii membrilor și simpatizanților Uniunii că România are nevoie de un președinte de centru-stânga.

UNPR militează pentru îndeplinirea programului de guvernare asumat în decembrie 2012 în fața românilor și consideră că măsurile economice care vor fi duse la îndeplinire în perioada următoare vor consolida o creștere economică ce se va reflecta în buzunarul fiecărui român. Prin deputații, senatorii, miniștrii și aleșii săi locali, UNPR va continua să fie un partener loial în guvernarea locală și națională, preocupat de dezvoltarea României.

Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat: 'UNPR este un partid solid, cu o identitate solidă care se va manifesta în continuare drept partidul interesului național, membru alături de PSD în Alianța de Centru — Stânga'.

Alături de președintele UNPR, la reuniunea zonală au participat: primarul Neculai Onțanu — secretar general, ministrul pentru relația cu Parlamentul Eugen Nicolicea, deputatul Valeriu Steriu — președintele Comisiei prezidențiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii, senatorul Ion Toma — secretar general adjunct, coordonatorul regiunii IV Sud-Vest, primarul municipiului Călărași-Daniel Drăgulin, deputații Laurențiu Chirvăsuță, Eugen Chebac, Mariana Nistor, Luminița Adam, Ioana Dumitru Aurel Niculae, Murgu Neagu, Ion Tabugan, Mario Caloianu, Dorin Petrea, Alin Bucur, senatorii Iulian Cristache, Liviu Bumbu, Ioan Purec, Constantin Popa, Haralambie Vochițoiu și președinții organizațiilor județene ale UNPR din regiunea IV Sud-Vest: Ion Toma — Olt, Gheorghe Bică — Dolj, Constantin Mazilu — Vâlcea, Gheorghe Cocină-Gorj, Alin Nicolicea — Mehedinți, precum și aleși în structurile județene — primari și consilieri județeni.

Biroul de Presă

sursa. agerpres

Comentariile sunt inchise.