Comunicat de presa – Institutia Prefectului – Judetul Calarasi

Media 6:31 pm - 26 septembrie, 2014 Comentariile sunt închise pentru Comunicat de presa – Institutia Prefectului – Judetul Calarasi

Joi, 25 septembrie 2014, cu începere de la ora 10:00, prin Ordinul Prefectului a fost convocat Colegiul Prefectural în sala de şedinţe a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

Pe Ordinea de Zi au fost următoarele subiecte:

1.      Stadiul întocmirii/actualizării documentelor de planificare, organizare şi desfăşurare în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă la nivelul unităţilor administrativ – teritoriale.

2.      Analiza evenimentelor din perioada ianuarie – iulie 2014. Modul de funcţionare – exploatare al amenajărilor hidrotehnice din dotare.

3.      Informare privind prevederile Legii nr. 17/2014.

 

Şedinţa a fost prezidată de Prefectul judeţului Călăraşi, George IACOB, conform prevederilor art. 3 alin (2) din Regulamentul de  funcţionare a Colegiului Prefectural.    

Primul subiect al Ordinii de Zi a fost abordat de cpt. Iulian CÎMPEANU, şef Serviciu Protecţie, Pregătire şi Educaţie Preventivă a Populaţiei în cadrul I.S.U. „Barbu Ştirbei” al Judeţului Călăraşi, care a prezentat un material informativ privind „Stadiul întocmirii/actualizării documentelor de planificare, organizare şi desfăşurare în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă la nivelul unităţilor administrativ – teritoriale” (a se vedea materialul anexat).

Cel de-al doilea subiect a fost abordat ing. Viorel ROMAN,  director în cadrul S.G.A. Călăraşi, care a prezentat o serie de evenimente desfăşurate în perioada ianuarie – iulie 2014 şi modul de funcţionare – exploatare al amenajărilor hidrotehnice din dotare de pe raza judeţului Călăraşi (material anexat).

În continuare, Roxana IONESCU, inspector în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Călăraşi, a prezentat un material informativ referitor la prevederile Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (material anexat).

25.09.2014

Comentariile sunt inchise.