Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
La Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleul Silvaniei fost înregistrată o cauză având ca obiect accidentul rutier petrecut în cursul zilei de astăzi, 5 iulie 2016, pe DN 1H, între localităţile Vârşolţ şi Hereclean, în judeţul Sălaj, soldat cu rănirea mai multor persoane.
La fața locului s-a deplasat o echipă mixtă formată din polițiști și specialiști criminaliști, care, sub coordonarea unui procuror, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Din primele verificări a rezultat faptul că, în timp ce conducea o autoutilitară, ca urmare a neatenției, într-o curbă la dreapta, șoferul acesteia a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune laterală cu un microbuz de transport persoane, care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, a rezultat rănirea celor 14 pasageri, precum și a celor doi conducători auto (care au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ).
Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale în cauză.
Comentariile sunt inchise.