Comunicat – Conferinţa Naţională Apărarea mediului şi a fondului forestier – PÎCCJ

Media 11:11 pm - 11 noiembrie, 2016 Comentariile sunt închise pentru Comunicat – Conferinţa Naţională Apărarea mediului şi a fondului forestier – PÎCCJ

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie organizează în ziua de 15 noiembrie 2016, în Sala de Consiliu din sediul situat în Bulevardul Libertăţii nr.14, Conferinţa Naţională ”Apărarea mediului şi a fondului forestier prin dreptul penal”.
Manifestarea ştiinţifică este organizată de Ministerul Public în parteneriat cu Academia Română – Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”.
Este prima conferinţă naţională care abordează tema sus-menționată, demers ce are ca scop iniţierea unei dezbateri naţionale pe această problematică de mare actualitate.
În deschiderea conferinţei vor lua cuvântul domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna Erika Stanciu, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, şi domnul profesor Mircea Duţu, directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române.
La lucrările conferinţei vor participa procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, procurorii şefi din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reprezentanți ai lumii academice, ai instituțiilor de specialitate, precum şi ai unor organizații non-guvernamentale cu profil ecologist.
Jurnaliştii acreditaţi pe lângă instituţia noastră sunt rugaţi să confirme participarea până la data de 14 noiembrie 2016, ora 12.00, pe adresa de e-mail presa@mpublic.ro. Televiziunile interesate în realizarea unei transmisii în direct sunt rugate să ia legătura cu Biroul de informare şi relaţii publice pentru detalii legate de asigurarea sonorizării.

Comentariile sunt inchise.