O spun din capul locului că, de când particip la activitatea acestui cenaclu, numele lui Nelu Chiru nu mi-a atras atenția prin creațiile pe care ni le prezenta. Nici n-au fost prea multe și nici autorul nu manifesta, la lectura lor, o atitudine care să impună.
Aș putea invoca chiar un comportament neutru față de propriile sale creații, în sensul că nu am observat niciodată un entuziasm al lecturii, specific mai tuturor creatorilor.
Or, este un fapt binecunoscut că lecturând în fața unui auditoriu propria creație, autorul își regizează lectura cu scopul de a se impune atenției mesajele esențiale și implicit de a-și afirma eul creativ.
În ultima ședință a cenaclului Nelu Chiru a surprins audiența cu lectura a 10 texte poetice, precizând pentru fiecare din ce volum ar urma să facă parte. Cu alte cuvinte activitatea poetului se desfășoară în cadrul unui proiect iar titlurile volumelor care ar urma să apară în viitorul apropiat sunt:
- Simplu – tu și cu tine
- De veghe în întuneric
- Lumina de dincolo de abis și
- Țara păpușilor oarbe
provoacă curiozitatea iubitorilor de poezie. Aș risca afirmația că aceste titluri transmit mesaje semnificative care ajuta la definirea identității artistice a autorului. O prima constatare care se impune este aceea că registrul exprimării lirice are deschidere și substanță, mesajele poetului ar viza, pe de o parte, probleme existențiale, de meditație, dar, pe de altă parte, comportamentul ludic al copiilor cu păpuși.
Nu avem date care să ne permită o evaluare a stadiului de realizare a acestor volume și nici nu putem intui data apariției lor. Exprimăm, în schimb, certitudinea că aceste titluri de volume nu vor lăsa indiferent cititorul de poezie.
Din volumul intitulat: Simplu – tu si cu tine ar urma să facă parte poeziile Coșmar, Așteptare și Vagabondaj.
Pe aceste texte îmi voi elabora comentariul meu, celelalte rămânând în așteptare. Poezia ”Coșmar” mi se înfățișează ca expresia unui coșmar existențial în contextul unei singurătăți absolute și nu mai puțin traumatizante pe care ne-o sugerează, sau pe care o implica și titlul volumului la care am făcut referință.
Textul este realizat la persoana a doua, poetul simțindu-se bine în ipostaza dedublării dar care nu exclude implicarea eului și egoului propriu. Prin dedublare poetul lasă impresia că vorbește despre altul, nu despre sine dar de fapt un alterego al său pentru care manifestă, se deduce un sentiment de compasiune.
„Privește pereții goi care te înconjoară
Tencuiala umflată de mâinile „de dincolo” care te cer
Podeaua umflată………………
Și crezi că ești într-un vis
Care nu se mai termină”
Mediul de viață e sumar și în degradare, pereții goi, tencuiala umflată, podeaua alunecoasă, iar mâinile de dincolo care îl cer sunt metafora unei posibile morți. Eul liric dedublat este prizonierul unei realități murdare, poate un încarcerat pentru care foamea și setea, ca și lupta de supraviețuire de fiecare zi, îi anulează intenția sau dorința de a căuta adevărul. Este un moment existențial extrem pe care poetul dedublat îl trăiește ca pe un vis de coșmar care nu se mai termină. În acest context căutarea adevărului devine un fapt „atât de plictisitor” iar integrarea în exigențele unei demnități umane devine imposibilă. Eul dedublat rătăcește printre lucrurile inutile, privindu-le cu indiferență, reușind să nu se mai gândească la nimic. Nici conștientizarea propriei inutilități nu-l mai sperie, și ciudat doar lipsa de viitor îl încânta. Frustrat de șansa comunicării, tăcerea interlocutorului pe seama căruia meditează poetul, în fapt a eului dedublat e mai profundă decât a lucrurilor care tac și sugerează printr-o comparație disoluția dacă nu chiar moartea, asemeni unei frunze care plutește în derivă pe suprafața unui lac. Făcând abstracție de trucul dedublării, poezia rămâne expresia unui monolog interior de meditație despre ipostazele extreme ale existentei umane. Textul poeziei este liric descriptiv, limbajul evocând o realitate palpabilă, concretă, poezia devenind astfel mai convingătoare și, citită, generează un sentiment de compasiune și îngrijorare lirică.
Versul liber, practicat de poet, lasă cititorului posibilitatea unei înțelegeri adecvate și un acces ușor la mesajul dramatic al poeziei.
Poezia ”Așteptare” consemnează o trăire lirică într-un context bine definit. Dau cuvântului așteptare semnificația unei secvențe din cadrul unui proces de comunicare sau de monolog interior.
Deprins cu procedeul artistic, sau stilul artistic al dedublării, poetul așteaptă, în ipostaza interlocutorului, condiționat de furie, oboseală, plictiseală:
„Furios, obosit, plictisit
Închizi ochii și aștepți”
E mai greu de definit ce așteaptă cu atât mai mult cu cât așază două versuri sub formă verbală a ipoteticului „poate”.
Eul dedublat așteaptă
„Poate ploaia ce spală norii gri
Poate vântul răspândind poveștile pădurii dintre mlaștini”
sau poate orice sau nimic.
Așteptarea fără sens sau cu sensuri vagi ne sugerează o stare lirică de abandon a propriei ființe. Absența opțiunilor exprimate așa:
„nu știi și nu-ți pasă
nu vrei să alegi”
ni-l înfățișează ca pe un neintegrat social, marcat de sentimentul singurătății, abandonându-se ușor imaginarului, visului. Într-o stare evidentă de introvertire, poetul își imaginează „visuri în alb-negru “doar cu sine, stare în care sensurile vieții se volatilizează.
Privind cerul cu ochii închiși, nu știu cum poți face asta, așteptând ploaia și sperând ca seninul să-l reflecteze ca o oglindă alături de soarele gol, arderea să-l transforme în abur, visând „renăscându-se în picăturile de ploaie”, iată un mesaj liric pe care îl traduc astfel: căutarea propriei identități artistice echivalentă cu o adevărată renaștere.
Credem că așteptarea poetului nu va fi de lungă durată iar descoperirea propriei identități artistice se va manifesta în texte relevante și de interes general
Dacă va rămâne condiționat de contextul expresiei, Simplu – tu și cu tine, riscă să nu-și găsească cititorii.
În conținutul aceluiași volum, cu titlul Simplu – tu și cu tine se va regăsi și poezia ”Vagabondaj” realizată în exigențele aceleiași formule artistice pe care am semnalat-o anterior: text descriptiv, realizat la persoana a treia de astă dată evitând aparent trucul artistic al dedublării, cu vers liber, de notație a faptelor, într-un limbaj concret, palpabil, sugestiv.
Vagabondajul, se înțelege, este practicat de către un vagabond, adică este modul de viață specific vagabondului, iar principala trăsătură a acestuia este incapacitatea sau refuzul de a se fixa într-un cadru socio-uman. Dacă e vorba de incapacitatea de a se fixa, cred că această stare implică probleme medicale. Dacă, în schimb, este vorba de refuzul de a se fixa sau de a accepta convențiile sociale, din varii motive, discuția capătă alte semnificații și îl situează pe vagabond în ipostaza unui rebel, a unui revoltat împotriva ordinii sociale.
Am citit poezia gândind, prin analogie atât la Don Quijote cât și la Raj Kapoor. După lectură am decis că e prea mult să continui comentariul în acest mod, pentru că textul îmi lasă și posibilitatea de a lua în considerație evocarea unui infractor cu un destin ratat sau aproape ratat.
Cine poate fi el, în fapt vagabondul, căruia „îi plăcea să urce din mers în trenuri”, „fără o destinație anume, savurând aventura, mimând independența și siguranța de sine, cu vocația detașării de aceasta lume și cu deschidere pentru alte opțiuni, dar „evitând cu talent oamenii”, dacă nu un neintegrat, un frustrat sau un infractor fără adăpost.
Psihologia unui asemenea personaj este, pe cât de complexă, pe atât de inconsistentă, gata oricând pentru derapaje imprevizibile. Dar dacă sunt vagabonzi care nu conștientizează dimensiunea dramatică a existenței lor sunt și vagabonzi care resimt dureros condiția neintegratului, a frustratului sau a infractorului. Un asemenea personaj recunoaștem în această poezie, personaj care „evitând cu talent oamenii” se oprea cu bucurie „în dreptul oglinzilor ciobite, pe jumătate oarbe „pentru a se privi pe sine și a-și imagina „contururi” (o metaforă pentru alți oameni) și zâmbete, încruntări, lacrimi…….. niciodată privite direct.”
Vagabondul are nostalgia oamenilor de care s-a despărțit și, nu mai puțin nostalgia comunicării umane, „mângâindu-și chipul cu amintirile altora” vagabondul își compensează liric drama propriei singurătăți.
Apreciez acest text ca o creație lirică de caz. Compoziție narativă, poezia actuală valorifică potențialul liric al narativității, textul acesta exprimă un mesaj liric emoționant. Pe de o parte, evidențiem compasiunea poetului față de condiția personajului său liric, iar, pe de altă parte, tulburătoarea nostalgie a vagabondului de a reveni la condiția umană a comunicării și implicit, a demnității.
În finalul acestui comentariu o spunem fără reținere, că Nelu Chiru are vocație scriitoricească, mai exact vocație lirică, pe care o exprimă în compoziții relevante, dovadă aceste texte pe care le-am comentat.
Poetul valorifică modalitatea artistică a dedublării și, nu mai puțin, valorifică și resursele lirice ale narativității, practicând un limbaj concret, mai puțin metaforic, dar încărcat cu substanță umană. Remarcăm preocuparea poetului pentru împrejurările sau scenariile dramatice ale vieții.
Cu un asemenea conținut, proiectul artistic al poetului are mari șanse de realizare și nu mai puțin de audiență.
prof. VICTOR GAIDAMUT
Comentariile sunt inchise.