La acest moment, potrivit situației centralizate la nivelul județului Călărași, conform datelor analizate în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, ne se înregistrează localități izolate din punct de vedere al căilor de comunicație.
Din punct de vedere al drumurilor, Autostrada Soarelui – A 2, a fost redeschisă în această dimineață pe tronsonul București – Lehliu Gară, iar în ceea ce privește starea drumurilor naționale din județul Călărași, se circulă pe toate drumurile naționale, cu mențiunea că pe un singur tronson, anume pe tronsonul Călărași – Borcea al DN 3 B, se circulă cu restricție de tonaj (7,5 tone), și aceasta, urmând a fi ridicată în scurt timp.
Trebuie cunoscut și faptul că la acest moment toate utilajele de deszăpezire lucrează la foc continuu pentru menținerea și lărgirea carosabilului pe toate sectoarele de drum din județ.
De asemenea, trebuie menționat că ne se mai înregistrează probleme deosebite nici pe celelalte căi de comunicație, circulându-se în condiții de iarnă pe drumurile județene.
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, al alimentării cu apă și al alimentării cu gaze, la nivelul județului Călărași, ne se mai înregistrează localități afectate.
În sprijinul oamenilor vârstnici și al persoanelor cu probleme medicale din localitățile Lehliu Sat și Ileana, unde zăpada viscolită s-a adunat în cantități mari și a afectat mai multe gospodării din zonă, restricționând accesul acestora la magaziile de lemne și la cele de alimente, președintele C.J.S.U. Călărași, prefectul George Iacob a luat hotărârea de a trimite o echipă de 15 jandarmi pentru a ajuta la deszăpezirea caselor și gospodăriilor acestor categorii de persoane, acest gen de acțiuni urmând să se deruleze pe tot parcursul zilei unde vor exista solicitări.
Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Știrbei” Călărași
Plt. maj. Tătăranu Ștefan-Ovidiu
Telefon: 0758236044 / 0723208850
Comentariile sunt inchise.