Ceremonie – Ziua Eroilor

Media 5:39 pm - 13 iunie, 2013 Comentariile sunt închise pentru Ceremonie – Ziua Eroilor

Astazi 13.iunie, la Calarasi a fost comemorata Ziua eroilor neamului. Evenimentul s-a desfasurat la Cimitirul Central, la Monumentul Eroilor si a fost organizat de Primaria municipiului Calarasi.

La evenimentul care a început cu intonarea imnului de stat si a continuat cu o slujbă de pomenire, oficiată de un sobor de preoți, au particiapat autoritati locale și județene, cadre militare active și în rezervă, dar și veteranii de război . A urmat discursul prefectului județului Călărași, George Iacob

La finele manifestărilor, reprezentanții instituțiilor călărășene si ai formațiunilor politice au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor. Evenimentul s-a incheiat cu salve trase de subunitatea de jandarmi.

Ziua Eroilor a fost proclamată sărbătoare națională a poporului român, prin Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, prin art. 39, în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, Ziua Înălțării Domnului Isus Hristos, potrivit tradiției românești.

“În acest an, la 13 iunie, trăim o sărbătoare națională într-una din cele mai importante zile ale creștinătății. Înălțarea la cer are semnificația trecerii lui Isus la Domnul, în viața veșnică, după ce a învins moartea prin patimile Crucii. Și eroii neamului au învins moartea prin curajul și demnitatea de care au dat dovadă, sacrificându-se pentru binele țării.

Hristos s-a inaltat!

Dumnezeu sa ii odihneasca pe eroii neamului romanesc!” – Daniel Stefan Dragulin – primarul municipiului Calarasi.


Biroul de presa

Comentariile sunt inchise.