Cercetat de polițiști pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Media 8:10 am - 6 august, 2021 0

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat în baza planului național de acțiune ”OWNERS” pentru creșterea gradului de siguranță al cetățeanului și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
În ziua de 04 august a.c., polițiștii au depistat un bărbat, de 39 de ani, care deținea fără respectarea prevederilor incidente regimului armelor și munițiilor, arma neletală de tir sportiv, cu aer comprimat, la domiciliu din orașul Lehliu Gară, județul Călărași.
Totodată, cu ocazia activităților operative efectuate s-a constatat faptul că în cursul anului 2019, persoana în cauză a transportat și depozitat arma menționată mai sus, din municipiul București la adresa de domiciliu, în condițiile în care documentul de autorizare îi conferea doar dreptul de deținere al armei, nu și de port, încălcând astfel prevederile Legii nr. 295/2004R referitoare la portul armelor neletale supuse autorizării, deținute în baza unui certificat de deținător.
Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Față de persoana în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „Nerespectarea regimului armelor și munițiilor”.

Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași vă informează:

​Conform art.342 alin.4 din Codul penal, portul armelor letale și neletale (din categoria celor supuse autorizării), fără drept, în sediul autorităților publice, instituțiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public, constituie infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
Potrivit prevederilor art. 57 alin.1 lit. a din Legea 295/2004 R., privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor, cetăţenii români şi rezidenţii statelor membre cu domiciliul, reşedinţa sau, după caz, locul de rezidenţă în România, precum şi străinii cu şedere legală în România, care au împlinit vârsta de 18 ani, pot să procure arme neletale din categoriile C, precum şi muniţia aferentă de la orice armurier şi, după caz, intermediar care comercializează, după obţinerea autorizaţiei de procurare .

​De asemenea, art. 31 din actul normativ precizat anterior, stabilește condițiile de păstrare și port al armelor letale, obligații aplicabile și deținătorilor de arme neletale, respectiv:
(1)Titularul dreptului de a purta şi folosi arme letale are obligaţia de a păstra arma şi muniţia înscrisă în permisul de armă în condiţii de securitate, astfel încât să nu permită accesul la acestea al persoanelor neautorizate.
(2) Păstrarea armei şi muniţiei prevăzute la alin. (1) la domiciliul sau reşedinţa deţinătorului se face în locuri special destinate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, exceptând armele de apărare şi pază, care se pot regăsi asupra acestuia.
(3) Arma de apărare şi pază poate fi purtată numai de către titularul permisului, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) trebuie să fie asigurată şi să nu fie armată;
b) să nu prezinte defecţiuni, cu excepţia situaţiei în care este transportată la armurier;
c) trebuie să stea în permanenţă introdusă în toc şi ascunsă vederii, cu excepţia situaţiilor în care persoana este autorizată, potrivit legii, să o utilizeze;
d) să se afle în permanenţă numai asupra sa şi să nu fie înmânată, sub nicio formă, altor persoane, cu excepţia armurierilor, intermediarilor, organelor de poliţie competente, precum şi personalului abilitat prin lege să păstreze şi să asigure securitatea temporară a armelor, la intrarea în instituţiile publice, în mijloacele de transport naval sau aerian, precum şi în alte locuri unde portul armei este interzis prin lege;
e) deţinătorul să nu se afle sub influenţa băuturilor alcoolice, produselor sau substanţelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora ori în stare avansată de oboseală sau să nu sufere de afecţiuni temporare, de natură să genereze o stare de pericol, în condiţiile în care poartă arma asupra sa.
​Obligațiile prevăzute la art. 31 se aplică și deținătorilor de arme neletale.

Lasă răspuns »