Polițiștii desfășoară zilnic acțiuni menite să contribuie la consolidarea gradului de siguranță a participanților la trafic.
La data de 20 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt au oprit pentru control pe DN3A, în comuna Dâlga, județul Călărași, un autovehicul condus de un bărbat în vârstă 37 de ani, din localitate.
Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele celui în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis.
***
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere se poate pedepsi cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Comentariile sunt inchise.