Calarasi: Doua dosare penale deschise de politisti pentru infractiuni electorale

Media 11:16 pm - 27 septembrie, 2020 0

Pe tot parcursul zilei, încă de la deschiderea procesului electoral, până la ora 21:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, alături de celelalte structuri teritoriale ale M.A.I. s-au aflat în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecție, ordine și siguranță publică, atât la secțiile de votare cât și pe întreg teritoriul județului Călărași.

Pe parcursul zilei, structurile M.A.I. au primit 16 sesizări referitoare la posibile contravenții sau infracțiuni electorale.

Până la această oră, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 2000 de lei.

Cele mai frecvente sesizări au fost de transport de alegători către urne, fotografierea sau filmarea buletinului de vot, funcționari publici care însoțesc urna mobilă sau influențează alegătorii.

În plus, polițiștii au deschis 2 dosare penale privind infracțiuni electorale (corupere alegători și violarea confidențialității votului).

Personalul MAI rămâne în dispozitiv pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în zona secțiilor de votare.

Misiunea noastră nu se termină odată cu încheierea votării, forțele de ordine având și atribuții privind securitatea transportului materialelor rezultate în urma procesului de votare și a dosarelor întocmite de birourile electorale.

Lasă răspuns »