Joi, 9 octombrie a.c., la invitaţia Prefectului Judeţului Călăraşi, George Iacob, s-au întrunit, în sala de şedinţe a instituţiei prefectului, membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice.
La această întrunire au participat Gheorghe STOIAN, vicepreşedintele C.J.P.V. Călăraşi, secundat de 5 reprezentanţi ai Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice Călăraşi, reprezentanţi ai instituţiilor C.J.P, D.S.P., D.G.A.S.P.C., I.P.J., A.J.P.I.S., C.A.S., I.S.J., Protoieria Călăraşi, preşedintele Asociaţiei Primarilor de Comune – Călăraşi, Nicolae PANDEA, primar al comunei Ştefan cel Mare şi Vasilica PURAN, preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltare Durabilă „DUNĂREA DE JOS” Călăraşi.
Pe Ordinea de Zi au fost următoarele subiecte:
Calitatea apei şi a hranei, factor ce influenţează starea de sănătate a populaţiei.
Măsuri de ajutorare a populaţiei cu venituri mici în perioada anotimpului rece.
Primul subiect al Ordinii de Zi a fost abordat de Costel GHEORGHE, agent principal în cadrul D.S.P. Călăraşi, care a prezentat un material informativ referitor la calitatea apei şi a hranei, factor ce influenţează starea de sănătate a populaţiei judeţului Călăraşi, inclusiv efectul apei de fântână asupra copiilor (a se vedea materialul anexat).
În continuare, Liviu OLTENACU, director executiv al A.J.P.I.S. Călăraşi a prezentat o informare privind derularea programului de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţelor în sezonul rece noiembrie 2014 – martie 2015 (material anexat).
Cu acest prilej, prefectul a dorit să facă cunoscut participanţilor că a solicitat D.S.P. Călăraşi realizarea unei informări asupra calităţii apei potabile a întregului judeţ din care a rezultat că există localităţi unde apa se încadrează în parametrii normali pentru consum, cu excepţia anumitor zone din judeţ pentru care autorităţile trebuie să se implice şi să le remedieze. A recomandat realizarea unui program la nivel de unităţi şcolare, care să promoveze în rândul elevilor câştigarea deprinderilor de a alege o apă de calitate, aducând beneficii atât sănătăţii elevilor cât şi familiilor acestora.
09.10.2014
Comentariile sunt inchise.