Accident rutier pe DN 41, pe raza localității Chirnogi
Un autoturism de teren, în care se aflau trei persoane, s-a răsturnat într-un canal, în urma accidentului, unul dintre pasageri prezentând leziuni grave
Pompierii militari din Oltenița au intervenit cu un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj de descarcerare, la locul accidentului fiind solicitat și un elicopter SMURD, care a venit în scurt timp și a preluat o persoană grav rănită
În data de 07.03.2015, ora 14.00, două echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să acționeze pe raza localității Chirnogi, pe DN 41, pe marginea unui canal, în care se răsturnase un autoturism de teren (înmatriculat în Bulgaria), în care se aflau trei persoane de sex masculin.
În urma accidentului, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, Aurel C. (pasager în autovehicul) se afla în interiorul mașinii, în stare de inconștiență și prezentând leziuni grave.
Echipajul de descarcerare a extras victima și a predat-o unui echipaj S.A.J. cu medic, sosit la locul accidentului, totodată pentru acesta, dată fiind starea gravă în care se afla. solicitându-se și intervenția elicopterului SMURD.
Echipajul SMURD Oltenița a preluat o altă victimă a accidentului, Vasile B., în vârstă de 57 de ani (pasager în autovehicul), care era conștient și prezenta hipoternmie (31 grade Celsius) și leziuni ușoare la nivelul membrelor, acestuia fiindu-i acordat primul ajutor. Ulterior, bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal din Oltenița.
Un alt bărbat, Alexandru M.(conducător al autoturismului de teren) a fost preluat de un echipaj S.A.J., acesta fiind conștient și fără leziuni majore
La fața locului a sosit în scurt timp și elicopterul SMURD, care a preluat bărbatul aflat în stare de inconștiență.
Intervenții la inundații în comuna Dragalina
Pompierii militari au intervenit cu autospeciale și motopompe pentru evacuarea apei din 26 de gospodării cetăţeneşti, afectate de inundații
Pompierii au reuşit să salveze bunuri materiale în valoare de 350.000 de lei şi au limitat posibilitatea inundării locuinţelor mai multor familii de pe străzile Plopilor și Zăvoiului
Pompieri militari din cadrul Secției Dragalina au fost solicitaţi să acţioneze în intervalul 07 martie 2015, ora 13.45 – 08 martie 2015, ora 14.40, pe străzile Plopilor și Zăvoiului, pentru evacuarea apei acumulate în exces în 25 de gospodării cetățenești.
Trebuie menționat că în zona comunei Dragalina pânza freatică se află la un nivel foarte ridicat, iar precipitațiile căzute în ultima perioadă au condus la fenomenul de băltire în mai multe gospodării.
Din cauza apei acumulate în exces în respectivele gospodării, exista riscul ca pereţii exteriori (construiți din chirpici) ai mai multor locuinţe să se surpe din cauza infiltraţiilor, însă prin intervenţiile lor, salvatorii au reuşit să înlăture această posibilitate, diminuând considerabil efectele negative ale inundaţiilor.
Intervenție la incendiu de locuință în localitatea Mitreni
Un echipaj de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița a intervenit pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 60 de minute
Pompierii militari au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 100.000 de lei
În data de 09.03.2015, ora 02.45, pompierii militari din cadrul Detașamentului Oltenița au fost solicitați să acţioneze în comuna Mitreni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, proprietate individuală, aparținând lui Constantin H.
La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens, la nivelul acoperișului locuinței, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza coșului de evacuare a fumului, deteriorat și neprotejat termic față de materialele combustibile.
Pompierii militari s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 60 de minute.
În urma incendiului a ars acoperișul casei (construit din lemn și învelit cu tablă), pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, valoarea pagubelor fiind estimată la suma de 10.000 lei.
Exista pericolul ca arderea să se extindă și la alte bunuri materiale din locuință, însă pompierii militari au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 100.000 de lei.
Recomandări ale I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi pe timpul sezonului rece
Pentru preîntâmpinarea producerii unor incendii generate de exploatarea sistemelor de încălzire a locuinţelor şi gospodăriilor cetăţeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” Călăraşi recomandă cetăţenilor, ca la folosirea acestora, să se respecte următoarele măsuri de prevenire: nu suprasolicitaţi instalaţiile electrice prin alimentarea mai multor consumatori electrici (radiatoare, plite, boilere, etc.) de la aceeaşi sursă (prelungitor, priză) în acelaşi timp deoarece conductorii se încălzesc şi izolaţia se topeşte, producând scurtcircuitul electric; nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi, deoarece pot constitui în orice moment surse generatoare de incendiu; nu amplasaţi conductorii electrici aflaţi sub tensiune sub covoare, mochete sau preşuri, deoarece un scurtcircuit poate provoca aprinderea acestora; nu utilizaţi aparate electrice improvizate sau conductori electrici deterioraţi sau neizolaţi corespunzător; pentru remedierea aparatelor şi instalaţiilor electrice defecte apelaţi la specialişti sau la persoane autorizate; nu amplasaţi perdelele sau alte materiale textile în apropierea surselor de căldură, deoarece acestea pot lua foc foarte uşor; nu suprasolicitaţi sobele cu acumulare de căldură şi nu lăsaţi mijloace de încălzire nesupravegheate sau în grija copiilor; nu amplasaţi materiale combustibile la mai puţin de un metru faţă de mijloacele de încălzire (sobe, radiatoare, plite etc.); nu depozitaţi materiale combustibile (lemne, carburanţi) în podurile locuinţelor; nu utilizaţi coşuri de evacuare a fumului deteriorate sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din construcţia locuinţelor; înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum vor fi verificate pentru depistarea eventualelor defecţiuni (fisuri, crăpături, depuneri de funingine, înfundări, etc.); pe timpul funcţionării menţineţi uşiţa focarului închisă, iar în faţa sobelor amplasaţi o cutie metalică de protecţie în cazul căderii accidentale a jarului sau lemnelor aprinse; depozitaţi cenuşa şi jăraticul în gropi speciale, iar în condiţii de vânt stingeţi-le cu apă; nu construiţi sobele şi coşurile de fum în jurul grinzilor sau altor elemente de construcţie care pot lua foc; atenţie la prezenţa monoxidului de carbon produs de arderea incompletă sau de coşurile de fum neîntreţinute corespunzător; monoxidul de carbon este un gaz inodor (fără miros) şi de aceea nu poate fi sesizat, iar inhalarea lui poate să ucidă.
Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi
Plutonier adjutant. Tătăranu Ştefan-Ovidiu – Telefon: 0758236044 / 0723208850
Comentariile sunt inchise.