Intervenție la incendiu de plante furajere la o gospodărie din localitatea Aprozi
Pompierii din Budești au intervenit în satul Aprozi, pentru lichidarea unui incendiu, care se manifesta cu flacără și fum dens într/o gospodărie cetățenească
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de către o persoană neidentificată, care a folosit intenţionat o sursă de aprindere pentru a genera arderea plantelor furajere
În data de 19.09.2014, ora 20.55, pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenție Budești au fost solicitaţi să acţioneze pe raza localităţii Aprozi, pentru stingerea unui incendiu de plante furajere.
La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta violent și cu fum dens, fiind cuprinse de flăcări șirele de paie, existând totodată riscul de extindere a arderii la locuința proprietarului și la celelalte anexe gospodărești din imediata vecinătate. . .
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de către o persoană neidentificată, care a folosit intenţionat o sursă de aprindere pentru a genera arderea plantelor furajere.
Pompierii militari s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ două ore și 30 de minute.
În urma incendiului au ars 250 baloți de paie, 400 de baloți lucernă și 3 cauciucuri ale unei remorci, fiind totodată deteriorată în proporție de 90 % respectiva remorcă.
Pompierii militari din Budești au salvat locuința proprietarului și alte bunuri materiale în valoare de aprioximativ 80.000 de lei.
Intervenţii la incendii de miriște și vegetație uscată
Pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară au intervenit în satul Pelinu, comuna Dor Mărunt, pentru lichidarea unui incendiu de miriște, care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 25 de hectare
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de către o persoană neidentificată, care a folosit intenţionat o sursă de aprindere pentru a genera arderea miriștii de porumb
În data de 20.09.2014, ora 18.01, pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară au fost solicitaţi să acţioneze pe raza localităţii Pelinu, comuna Dor Mărunt, pentru stingerea unui incendiu de miriște de porumb, care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 25 de hectare.
La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta cu flacără și mult fum.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de către o persoană neidentificată, care a folosit intenţionat o sursă de aprindere pentru a genera arderea miriștii și vegetației uscate.
Pompierii militari s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ trei ore.
În urma incendiului a ars miriște de porumb pe o suprafaţă de circa 25 de hectare, nefiind înregistrate pagube materiale.
Un echipaj de stingere din cadrul Secției Lehliu Gară au intervenit în localitatea Înfrățirea, pentru lichidarea unui incendiu de miriște, care se manifesta cu flacără și fum dens pe o suprafaţă de aproximativ 40 de hectare
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de către o persoană neidentificată, care a folosit intenţionat o sursă de aprindere pentru a genera arderea miriștii de porumb
În data de 20.09.2014, ora 21.12, pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară au fost solicitaţi să acţioneze pe raza localităţii Înfrățirea, comuna Dor Mărunt, pentru stingerea unui incendiu de miriște și vegetație uscată.
La sosirea echipajului specializat de stingere, incendiul se manifesta cu flacără și cu mult fum pe o suprafaţă de aproximativ 40 de hectare.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de către o persoană neidentificată, care a folosit intenţionat o sursă de aprindere pentru a genera arderea miriștii de porumb.
Pompierii militari s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ o oră și 15 minute.
În urma incendiului a ars miriște de porumb și vegetație uscată pe o suprafaţă de circa 40 de hectare, nefiind înregistrate pagube materiale.
Pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară au intervenit în satul Arțari, comuna Ileana, pentru lichidarea unui incendiu de miriște, care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 20 de hectare
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de către o persoană neidentificată, care a folosit intenţionat o sursă de aprindere pentru a genera arderea miriștii de porumb
În data de 21.09.2014, ora 13.46, pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară au fost solicitaţi să acţioneze pe raza localităţii Arțari, comuna Ileana, pentru stingerea unui incendiu de miriște de porumb, care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 20 de hectare.
La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și mult fum, existând pericolul extinderii arderii la terenurile agricole învecinate, din cauza vântului puternic.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de către o persoană neidentificată, care a folosit intenţionat o sursă de aprindere pentru a genera arderea miriștii de porumb și a vegetației uscate.
Pompierii militari s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 55 de minute.
În urma incendiului a ars miriște de porumb pe o suprafaţă de circa 20 de hectare, nefiind înregistrate pagube materiale.
Recomandări ale I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi
În perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă
Ca în fiecare an, în această perioadă se desfăşoară campania de recoltare a cerealelor păioase. Această campanie presupune desfăşurarea unor activităţi care vizează recoltarea, transportul şi depozitarea, atât a produselor agricole, cât şi a paielor rezultate în urma efectuării lucrărilor agricole.
Statistica din anii precedenţi stă mărturie şi ne arată, că în urma desfăşurării acestor activităţi, cu specific agricol, numărul arderilor necontrolate creşte semnificativ dacă nu sunt respectate regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, atât pe timpul recoltării, cât şi după recoltarea cerealelor păioase.
Incendiile produse în urma desfăşurării acestor activităţi pot avea efecte dezastruoase asupra mediului înconjurător, asupra vieţii şi a bunurilor materiale.
Astfel, pentru ca aceste activităţi să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, cadrele Inspecţiei de Prevenire (structură de specialitate a I.J.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi), împreună cu membrii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul tuturor primăriilor de pe raza judeţului Călăraşi derulează în această perioadă caracterizată de temperaturi ridicate, o campanie de informare preventivă în rândul operatorilor economici din domeniul agricol, în vederea instruirii acestora cu privire la respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor.:
În perioada coacerii şi până la recoltare se interzice fumatul, iluminatul cu flacără deschisă sau folosirea sub orice formă a focului deschis în lanuri, pe arii, pe mirişte, în locurile de depozitare a paielor, în apropierea autovehiculelor ce transportă paie, în apropierea maşinilor situate în parcurile de câmp, la depozitele de alimentare cu carburanţi, precum şi în apropierea acestora la o distanţă mai mică de 100 m.
Se interzice arderea resturilor vegetale uscate, a miriştilor şi a paielor aflate pe câmp, cu excepţia situaţiilor deosebite, când se vor lua măsuri de siguranţă necesară. (Art. 85 din O.M.A.A. nr. 121/2000).
Lucrările vor începe prin protejarea lanurilor faţă de drumuri şi căi ferate cu care se mărginesc prin realizarea unor fâşii paralele arate, paiele şi cerealele recoltate de pe acestea fiind evacuate în afara acestor fâşii.
Când recoltarea se va face cu combina din lan, paiele rezultate vor fi strânse în cel mult 1-2 zile, efectuându-se imediat aratul. (Art. 86,88 din O.M.A.A. Nr. 121/2000).
Personalul care a observat incendiul va folosi mijloacele pe care le are la îndemână pentru înştiinţare şi alarmare.
Pentru localizarea şi stingerea incendiului, se vor folosi, după posibilităţi, apă, utilaje, unelte şi alte mijloace iniţiale de intervenţie (mături din nuiele, pământ nisip etc.).
În raport cu limitele suprafeţelor incendiate, existenţa obstacolelor naturale în calea propagării incendiilor şi pericolul pentru vecinătăţi se va proceda în primul rând la localizare prin crearea de zone de protecţie. Pentru crearea zonei de protecţie în cazul lanurilor se va cosi în jurul locului incendiat şi se va ara şi discui la marginea exterioară a zonei în care se coseşte, o fâşie lată de cel puţin 5 metri.
În perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă (Ordinul nr. 605/2008).
În conformitate cu Ordinul M.A.I nr. 605/2008, arderea miriştii şi vegetaţiei uscate se face cu respectarea următoarelor prevederi generale: condiţii meteorologice fără vânt; parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate; izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m; asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii; asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare; asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.
Arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei si internelor nr. 163/2007.
Sancţiuni contravenţionale (O.M.A.I. nr. 163/2007)
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice şi de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice, arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, de către proprietarii şi deţinătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. (Art. 96, pct. 9 din O.U.G. Nr. 195/2005).
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei, neelaborarea instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor şi nestabilirea atribuţiilor de revin salariaţilor la locurile de muncă, de către administratori. (Art. 19, lit. g, art. 44, pct. 3, lit. e din Legea nr. 307/2006).
Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi
Plutonier adjutant Tătăranu Ştefan-Ovidiu – Telefon: 0758236044 / 0723208850
Comentariile sunt inchise.