Buletin informativ – ISU Calarasi

Media 2:56 pm - 5 octombrie, 2015 Comentariile sunt închise pentru Buletin informativ – ISU Calarasi

Intervenţie pirotehnică pentru asanarea muniţiei rămasă neexplodată

Un angajat al unei societăţi comerciale a descoperit o grenadă defensivă (muniţie rămasă neexplodată) în timp ce efectua lucrări de sortare a materialelor feroase

Un echipaj de specialişti pirotehnişti din cadrul I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a intervenit prompt şi a înlăturat pericolul

În data de 02.10.2015, ora 19.00, un echipaj de specialişti pirotehnişti din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi s-a deplasat pe raza municipiului, pe strada Prelungirea Bucureşti, la o societate comercială, pentru ridicarea, asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată şi transportul unei grenade defensive.

Respectivul element de muniţie  rămasă neexplodată a fost descoperit de către Alexandru P., în timp ce efectua lucrări de sortare a materialelor feroase la locul de muncă.

Conştientizând pericolul reprezentat de muniţia rămasă neexplodată descoperită, acesta a anunţat de urgenţă organele abilitate, utilizând numărul de urgenţă 112, pentru a solicita intervenţia echipajului  pirotehnic.

Specialiştii pirotehnişti au intervenit cu o autospecială şi au ridicat elementul de muniţie rămasă neexplodată, pe care l-au depozitat în vederea distrugerii.

                     

Recomandări ale I.S.U. Călăraşi :

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi recomandă cetăţenilor, ca în momentul în care descoperă elemente de muniţie rămasă neexplodată, să anunţe de urgenţă organele de poliţie, autorităţile administraţiei publice locale sau  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei ” al judeţului Călăraşi la numărul de urgenţă 112.

De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei ” al judeţului Călăraşi recomandă cetăţenilor ca în astfel de cazuri să respecte următoarele măsuri: să nu mişte de pe locurile pe care se află elementele de muniţie descoperite; să nu desfacă şi să nu predea la operatorii economici (societăţile ce au ca obiect de activitate colectarea materialelor feroase), elemente de muniţie descoperite; să nu folosească elementele de muniţie descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente; să nu lovească, să nu taie şi să nu demonteze elementele de muniţie descoperite; să nu folosească focul deschis în apropierea elementelor de muniţie descoperite;

 

Intervenţie la incendiu de locuinţă în comuna Ştefan Vodă

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au intervenit pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ o or şi 35 de minute, evitând pericolul propagării arderii la alte bunuri materiale

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unor defecţiuni ale aragazului

În data de 03.10.2015, ora 20.05, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au fost solicitaţi să acţioneze în comuna Ştefan Vodă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă, proprietate individuală, aparţinând lui Adrian A.

La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens, la nivelul bucătăriei şi la două camere ale locuinţei, cât şi la acoperişul casei, pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi.

Pompierii militari s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate medie, acţionând rapid pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ o oră şi 35 de minute.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui defecţiuni ale unui aparat electrocasnic defect (aragaz).

În urma incendiului au ars: elemente de mobilier, aparatură electrocasnică, materiale textile din bucătărie şi din alte două camere ale locuinţei, cât şi acoperişul casei, pe o suprafaţă de circa 40 de metri pătraţi, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 20.000 lei.

Exista pericolul ca arderea să se extindă la celelalte camere ale locuinţei şi la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit prompt şi au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 40.000 de lei.

 

Intervenţie la incendiu de gospodărie în localitatea Curcani

Un echipaj de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Olteniţa a intervenit timp de 50 de minute pentru lichidarea incendiului, evitând posibilitatea propagării arderii la casa proprietarului şi la alte bunuri materiale

În data de 04.10.2015, ora 14.24, pompierii militari din cadrul Detaşamentului de pompieri Olteniţa au fost solicitaţi să acţioneze pe raza comunei Curcani, pe strada Gheorghe Mândruţ, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la nivelul unei anexe gospodăreşti (magazie), proprietate individuală, aparţinând lui Anghel S.

La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum dens la nivelul unei magazii din lemn şi la nivelul unui garaj, existând pericol de extindere la locuinţă şi la alte bunuri materiale aflate în imediata apropiere.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza neglijenţei proprietarului, care a făcut focul în curte, l-a lăsat nesupravegheat în condiţii de vânt, astfel fiind posibil ca jarul sau scânteile rezultate în urma arderii să se propage la materialele combustibile aflate în imediata apropiere.

Un echipaj de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Olteniţa s-a deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 50 de minute. 

În urma incendiului au ars: un garaj, o magazie din lemn, 1000 kg de grâu, 1000 kg de porumb, aparatură electrocasnică depozitată în respectiva anexă gospodărească, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 10.000 de lei.

Echipajul de stingere a lichidat incendiul în limitele găsite, evitând pericolul extinderii arderii la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, fiind astfel posibilă  salvarea mai multor bunuri materiale în valoare de aproximativ 90.000 de lei.

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi

            Plt. adj. Tătăranu Ştefan-Ovidiu – Telefon: 0758236044 / 0723208850

Comentariile sunt inchise.