Buletin de presa – IPJ Calarasi

Media 11:01 am - 23 octombrie, 2014 Comentariile sunt închise pentru Buletin de presa – IPJ Calarasi

 

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Călăraşi, Secţiei 8 Poliţie Rurală Tămădău Mare şi Postului de Poliţie Gurbăneşti au efectuat, la data de 22 octombrie 2014, o acţiune de prevenire şi combatere a infracţiunilor de furt din locuinţe. Două persoane, bănuite de comiterea unor astfel de infracţiuni, au fost reţinute.

Au fost desfăşurate trei percheziţii domiciliare, fiind puse în executare două mandate de aducere.

 Au fost identificaţi C. Daniel, de 41 ani, C. Marian, de 24 ani, şi N. Petrică Ionel, de 17 ani, toţi din comuna Gurbăneşti, bănuiţi că, în cursul lunii august 2014, ar fi sustras dintr-o anexă gospodărească pompe de apă şi unelte electrice, în valoare de 5.000 lei.

         Prin extinderea cercetărilor, poliţiştii au constatat că, în noaptea de 29/30 iulie 2014, cele trei persoane împreună cu alt bărbat, arestat în altă cauză, şi cu un tânăr de 15 ani, ambii din comuna Gurbăneşti, ar fi sustras 800 m de cablu de cupru din reţeaua electrică a căii ferate, producând un prejudiciu de peste 8.500 lei.

 Faţă de C. Daniel şi C. Marian a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Cei doi bănuiţi au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi, urmând să fie prezentaţi, astăzi, Judecătoriei Lehliu Gară, cu propunerea de arestare preventivă.

 

Sub influenţa alcoolului şi fără permis, la volanul autovehiculelor

În noaptea de 21/22 octombrie 2014, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Călăraşi au depistat, pe strada Dobrogei, pe U. Gabriel, de 21 ani, din

 

Călăraşi, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere  şi prezentând o concentraţie alcoolică de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

 

În după-amiaza de 22 octombrie 2014, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Gălbinaşi au depistat, pe raza comunei Fundeni, pe I. Florin, de 37 ani, din localitate, care conducea un autovehicul, fără a poseda permis de conducere.

În urma testării sale cu aparatul etilotest, poliţiştii au constatat că prezenta o concentraţie alcoolică de  0,45 mg/l alcool pur in aerul expirat.

 

În aceste situaţii au fost constituite dosare penale, în care se efectuează cercetări pentru comiterea de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

 

 

Călăraşi – tamponare/ conducătorul auto se afla sub influenţa alcoolului

 

 În noaptea de 22/23 octombrie 2014, I. Constantin, de 54 ani, din Călăraşi, a condus un autoturism, pe strada Griviţa, din municipiul Călăraşi, a pătruns in intersecţia cu bulevardul Cuza –Vodă, fără a respecta semnificaţia indicatorului Oprire, lovind un ghiveci ornamental din beton şi un panou metalic.

 În urma impactului nu au rezultat victime umane, însă poliţiştii au constatat că şoferul prezenta o concentraţie alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

           În cauză a fost întocmit dosar penal.

 

 

Roseşi – minoră, accidentată uşor, în timp ce traversa strada prin loc nepermis

 

La data de 22 octombrie 2014, S. Vasilică, de 30 ani, din comuna Roseţi, a condus o autoutilitară, pe raza localităţii, şi a accidentat uşor pe o fată de 13 ani, care s-a angajat în traversarea străzii fără să se asigure, printr-un loc nemarcat.

       Minora a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

 

 

Conducătorul auto fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 În cauză sunt efectuate cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

 

 

 

Acţiuni de reducere a riscului rutier şi de combatere a comerţului ilicit, desfăşurate de poliţiştii din municipiul Călăraşi

 

În ziua de 22 octombrie 2014, la nivelul municipiului Călăraşi au fost desfăşurate acţiuni pentru consolidarea gradului de siguranţă civică, prin reducerea riscului rutier şi combaterea operaţiunilor ilicite de comerţ.

 

În intervalul 10,00 – 13,00, poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Călăraşi au verificat 19 societăţi comerciale şi au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Valoarea bunurilor confiscate, care au fost expuse spre vânzare, fără a fi deţinute documente de provenienţă, a fost de 690 lei, iar a amenzilor de 1000 lei.

 

 În intervalul 12,00 – 15,00, poliţiştii Biroului Rutier Călăraşi au desfăşurat o acţiune de prevenire a victimizării participanţilor la trafic, în timpul căreia au sancţionat 41 de abateri de la normele rutiere.

 Au fost aplicate amenzi în valoare de 7200 lei, fiind reţinute 4 permise de conducere, dintre care 1 pentru conducere sub influenţa alcoolului şi 3 pentru neacordare de prioritate pietonilor.

Comentariile sunt inchise.