Buletin de presa – IPJ Calarasi

Media 2:42 pm - 10 august, 2015 Comentariile sunt închise pentru Buletin de presa – IPJ Calarasi

Arestat preventiv pentru tâlhărie

Poliţiştii au reţinut pe un bărbat din comuna Perişoru, care ar fi agresat o altă persoană şi ar fi deposedat-o de bani şi de telefonul mobil.

La data de 07 august 2015, poliţiştii l-au prezentat Judecătoriei Călăraşi, pe A. Dumitru, de 26 ani, bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie, instanţa de judecată eliberând mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În fapt, în seara de 04 august 2015, în timp ce se afla pe raza comunei Ştefan cel Mare, A. Dumitru l-ar fi lovit pe I. Vasile, de 30 ani, şi l-ar fi deposadat de telefonul mobil şi de bani.

Agresorul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi.

 

Tractorist aflat sub influenţa alcoolului, implicat într-o tamponare

În seara de 06 august 2015, poliţişti din cadrul Secției 1 Poliţie Rurală Călărași au depistat pe R. Marian, de 32 ani, din comuna Unirea, care a condus un tractor cu remorci neînmatriculate şi a avariat un autovehicul staţionat, de pe raza comunei Unirea.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând  o concentraţie alcoolică de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.     

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

 

Infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, constatate de poliţişti

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi desfăşoară, în perioada august – septembrie 2015, campania „Merită să rişti!” pentru informarea cetăţenilor cu privire la consecinţele conducerii vehiculelor sub influenţa alcoolului şi fără permis.

În timpul activităţilor desfăşurate în trafic, pentru reducerea riscului rutier, pe raza judeţului Călăraşi, poliţiştii au constatat şi sancţionat mai multe infracţiuni de conducere fără permis sau conducere sub influenţa alcoolului.

 

Exemple:

În seara de 07 august 2015, poliţişti din cadrul Secției 8 Politie Rurală Tămădău Mare l-au identificat pe T. Florin, de 16 ani, din comuna Ileana, județul Călărași, în timp ce conducea un moped neînregistrat, pe raza satului Ștefănești.

Tânărul nu posedă permis de conducere.

 

În după-amiaza de 08 august 2015, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Olteniţa au depistat, pe raza comunei Chirnogi, un autoturism, condus de C. Vasile, de 49 ani, din localitate, care nu posedă permis de conducere.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că autovehiculul nu era înmatriculat.

 

La data de 08 august 2015,  poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Budeşti au identificat pe M. Marian, de 35 ani, din Bucureşti, care, fiind sub influenţa alcoolului, s-a răsturnat cu autovehiculul condus pe DN 4.

Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, însă poliţiştii au constatat că şoferul prezenta o concentraţie alcoolică de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

În noaptea de 08/09 august 2015, poliţiştii au depistat, pe raza comunei Ştefan Vodă, pe R. Laurenţiu, de 30 ani, din municipiul Călăraşi, în timp ce conducea o autoutilitară, fără a poseda permis de conducere.

 

Poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Gălbinaşi au depistat în trafic, pe DJ 301, pe raza comunei Plătăreşti, în după-amiaza de 09 august 2015, un autoturism condus de M. Marin, de 58 ani, din localitate, care nu posedă permis de conducere.

 

În seara de 09 august 2015,  poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Călăraşi au depistat, pe strada Bucureşti, pe B. Stelian, de 55 ani, din comuna Modelu, care care conducea un autoturism, deşi prezenta o concentraţie alcoolică de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.     

 

În toate aceste situaţii au fost demarate cercetări sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

 

Poliţiştii avertizează: „Alcoolul ucide sau te poate trimite la închisoare!”

 

Potrivit Codului penal,

– conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

– conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

 

Comentariile sunt inchise.