APIA – INFORMARE DE PRESĂ

Media 8:53 pm - 7 aprilie, 2014 Comentariile sunt închise pentru APIA – INFORMARE DE PRESĂ

Având în vedere declarațiile conducerii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) din data de 02.04.2014, dar și comunicatul de presă emis de Biroul de presă al Patriarhiei Române în data de 03.04.2014, instituția noastră consideră oportun ca pentru evitarea anumitor neînțelegeri să facă următoarele precizări:

 În conformitate cu Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea, funcţionarea şi organizarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), cu modificările şi completările ulterioare, APIA este instituţia responsabilă cu gestionarea unor forme de sprijin pe suprafață destinate susţinerii agriculturii, acordând ajutor financiar solicitanţilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute de legislaţia naţională şi comunitară în vigoare.

Începând cu anul 2015 este necesar ca orice fermier înregistrat în baza de date APIA să poată dovedi calitatea de fermier activ pentru a obține plăți pe suprafață în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1307 din 2013.

Precizăm că în perioada următoare Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va reglementa prin act normativ definiția fermierului activ, cât și inactiv, urmând a se stabili situațiile care duc la neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate pentru a putea beneficia de plata subvențiilor pe suprafață.

Menționăm faptul că APIA vine în sprijinul instituțiilor de cult care își desfașoară propria activitate agricolă pe terenurile arendate sau aflate în proprietate și susține menținerea acestora la plata pe suprafață și din 2015.

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

Comentariile sunt inchise.