Miercuri, 26 iunie, în ziua declarată zi de doliul național, peste 50 de conservatori vor merge începând cu ora 09.30 la Institutul de Hematologie din str. C. Caracaș nr. 2-8, pentru a dona sânge pentru victimele tragicului accident din Muntenegru în care au fost răniți 29 de români, iar alți 18 și-au pierdut viața.
Donațiile de sânge vor fi făcute preventiv pe numele persoanelor rănite și care beneficiază acum de asistență medicală în spitalele din București.
Prin această initiațivă, conservatorii doresc să transmită un mesaj de solidaritate și de susținere față de victimele accidentului și familiile lor atât de greu încercate. În acest sens, mai mulți parlamentari PC și-au exprimat dorința de a susține această acțiune.
Oricine se poate alătura acestui demers firesc, care reprezintă un apel la viață și o lecție de omenie care cu siguranță va salva o viață. În cazul în care sângele donat mâine nu va fi necesar pentru răniții din accidentul de duminică din Muntenegru, acest gest de solidaritate va aduce cu siguranță beneficii altor persoane.
În același timp, Partidul Conservator transmite condoleanțe familiilor îndoliate și își exprimă sincerul regret pentru pierderile suferite în acest accident.
Biroul de presă
Comentariile sunt inchise.