Antena3 – Patru tineri, găsiți morți într-o locuință la Oltenita

Media 4:56 pm - 28 decembrie, 2013 Comentariile sunt închise pentru Antena3 – Patru tineri, găsiți morți într-o locuință la Oltenita

Patru tineri au fost găsiți sâmbătă morți într-o locuință din municipiul Oltenița, potrivit Antena3.

În prezent, la fața locului se află o echipă a poliției judiciare și se așteaptă echipa Serviciului de Medicină Legală Călărași pentru a ridica trupurile neînsuflețite ale tinerilor, în vederea efectuării necropsiei.

UPDATE: Polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași continuă cercetările, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, pentru determinarea împrejurărilor concrete în care s-a produs decesul a patru tineri din Oltenița

La data de 28 decembrie a.c., ora 14.07, Poliția Municipiului Oltenița a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 de B. Ionuț, de 18 ani, cu privire la faptul că într-un imobil de pe strada Cuza Vodă, din municipiul Oltenița, sunt patru persoane în stare de inconștiență.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au identificat cele patru persoane decedate: B. Adrian, de 21 ani, I. Răzvan, de 20 ani, M. Elena, de 17 ani, și R. Florentina, de 17 ani, toate din municipiul Oltenița. La examinarea sumară a cadavrelor nu au fost evidențiate leziuni vizibile de violență.

În imobil a fost găsită o butelie de aragaz, cu robinetul în  poziția deschis, care avea montat un arzător artizanal fără flacără.

Cadavrele au fost transportate la S.M.L. Călărași.

În urma efectuării necropsiei, în cursul zilei de 29 decembrie a.c., pentru două dintre cele patru persoane, respectiv R. Florentina și I. Răzvan, medicii legiști au comunicat următoarele constatări preliminare: „fără semne de violență pe cap, gât, trunchi și membre; diagnostic prezumtiv de deces: intoxicație acută cu substanță neprecizată; concluziile raportului de necropsie vor fi înaintate după primirea rezultatelor examenelor paraclinice (ex. toxicologic general, ex. histopatologic, ex. serologic) ”  

În cauză a fost întocmit dosar penal, care a fost înregistrat cu număr unic la  Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași.  

 

 

Comentariile sunt inchise.