Județul Călărași a semnat, în data de 1 aprilie, cel de-al doilea contract de finanțare în cadrul Regio, Axa prioritară 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenție 3.1 „Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate”.
Proiectul „Reabilitarea, modernizarea și echiparea ambulatoriului Spitalului de Psihiatrie Săpunari, județul Călărași” are o valoare totală de 2.203.789,76 lei, din care 1.674.166,81 lei reprezintă valoarea asistenței nerambursabile (fonduri FEDR – 1.423.041,79 lei; fonduri din bugetul național – 217.641,68 lei; cofinanțarea eligibilă a beneficiarului – 33.483,34 lei).
Prin această investiție se urmărește dezvoltarea și modernizarea infrastructurii județene de servicii de sănătate mintală, prin reabilitarea, modernizarea și echiparea ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Psihiatrie Săpunari, în vederea îmbunătățirii stării de sănătate a populației din județul Călărași. În urma implementării acestui proiect, ce se va realiza în 18 luni, va crește numărul de consultații, pacienții nemaifiind astfel redirecționați către alte unități medicale, cum s-a întâmplat până în prezent. De asemenea, datorită echipării cu aparatură de specialitate a ambulatoriului, la Spitalul de Psihiatrie Săpunari va scădea timpul de diagnosticare a pacienților și, totodată, numărul de internări.
Comentariile sunt inchise.