În data de 10 aprilie a avut loc inaugurarea sediului Organismului Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” (POS CCE) din cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia. Alături de noi au fost prezenţi ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici, şi secretarul general în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, Lilian Onescu.
Ministrul Eugen Teodorovici a declarat următoarele:
„Mă bucur că mă aflu astăzi (n.r.: 10 aprilie) aici, la noul sediu al Organismului Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice. Acesta trebuie să răspundă nevoilor beneficiarilor privaţi şi să ducă la îndeplinire atribuţiile delegate pentru implementarea cu succes a proiectelor depuse în cadrul axelor pe care le gestionează în calitate de Organism Intermediar al Programului de Competitivitate.
Am convingerea că echipa de la Călăraşi are potenţial să ducă la bun sfârşit proiectele aflate în implementare la nivelul regiunii de dezvoltare Sud Muntenia şi am toată încrederea că este una de succes, către care eu ţin foarte mult să delegăm şi mai multe atribuţii. Mergem pe ideea de a descentraliza de la nivel de administraţie centrală, pentru că s-a făcut dovada că la nivel de regiune se lucrează mult mai bine decât la nivel central.
POS CCE este programul ce a întâmpinat cele mai multe dificultăţi în implementare, alături de cel de Resurse umane, dar care şi-a revenit în mod spectaculos – de la un nivel de absorbţie de 6 – 7%, cât înregistra în mai 2012, astăzi ne aflăm la aproximativ 36%. Alături de colegii mei de la minister, credem că acesta va fi Programul Operaţional ce va avea una din cele mai mari rate de absorbţie la finalul anului 2015.”
Sediul Organismului Intermediar pentru POS CCE este situat în municipiul Călăraşi, strada Sloboziei, nr. 9, în clădirea FORDOC, unde au fost date în folosinţă două spaţii, în suprafaţă de peste 500 mp. Spaţiile, ce au fost renovate, deservesc cinci birouri, două săli de ședințe, o arhivă, un oficiu şi un grup sanitar, precum şi terenul cu suprafaţa de peste 1.500 mp aferent imobilului, ce au fost date în folosință gratuită, în baza unor hotărârii ale Consiliului Județean Călărași, pe o perioadă de 10 ani.
După Conferința de presă ocazionată de inaugurarea sediului Organismului Intermediar POS CCE pentru regiunea Sud Muntenia, a fost efectuată o vizită de lucru la SC GIMART SA, care a obţinut fonduri nerambursabile în cadrul POS CCE pentru proiectul „Modernizarea SC Gimart Import Export SRL prin investiţii în echipamente performante".
ADR Sud Muntenia a fost desemnată Organism Intermediar în regiunea noastră pentru implementarea Programului Operațional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, în urma semnării acordului-cadru încheiat cu Ministerul Economiei, în calitate de Autoritate de Management pentru POS CCE, document ce a intrat în vigoare în luna martie 2013.
Agenţia are atribuţii de implementare a Axei prioritare 1 „Un sistem de producție inovativ și eco-eficient”: Operaţiunea 1.1.1 „Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile – investiţii pentru întreprinderi mici şi mijlocii”; Operaţiunea 1.1.2 „Sprijin pentru implementarea standardelor internaţionale”; Operaţiunea 1.1.3 „Sprijin pentru accesul pe noi pieţe şi internaţionalizare” și, respectiv, Operațiunea 1.3.2 „Sprijin pentru consultanţă acordat IMM-urilor”, precum şi a Axei prioritare 3 „Tehnologia informației și comunicațiilor pentru sectoarele privat și public”, Domeniul de intervenție 1 „Susţinerea utilizării tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor”, Operațiunea 3.1.1 „Sprijinirea accesului la Internet şi la serviciile conexe”.
Mai multe detalii despre implementarea POS CCE în Sud Muntenia puteţi obţine contactând experţii Serviciului Organism Intermediar POS CCE: Str. Sloboziei, nr. 9, Călărași, jud. Călărași, cod 910001, tel.: 0342/100.160, e-mail: oi.poscce@adrmuntenia.ro sau de pe site-ul dedicat implementării POS CCE în regiunea Sud Muntenia http://poscce.adrmuntenia.ro.
Comentariile sunt inchise.