Administratia Judeteana a Finantelor Publice Calarasi – Comunicat de presa

Media 8:32 am - 28 august, 2013 Comentariile sunt închise pentru Administratia Judeteana a Finantelor Publice Calarasi – Comunicat de presa

Ref: informațiile vehiculate în mass-media potrivit cărora toți românii vor trebui să depună declarații de avere din 2014

Declarația de patrimoniu și venituri trebuie depusă doar de persoanele fizice suspectate de evaziune fiscală și care sunt supuse verificării fiscale demarată în urma descoperirii unor discrepanțe majore între acumulările de avere și veniturile declarate.
Depunerea declarației se face doar la cererea organului fiscal. Prin urmare NU toți românii vor trebui să depună declarații de avere începând cu 2014.
Formularul declarației de patrimoniu și venituri prevăzut în anexă la proiectul de ordin postat pe site-ul MFP vizează strict acele persoane fizice care în urma unor verificări documentare prealabile amănuntițe a tuturor informațiilor deținute și obținute de ANAF referitoare la veniturile declarate de acestea comparativ cu acumulările lor patrimoniale urmează să fie supuse unei verificări fiscale efective pentru că prezinta un risc semnificativ de nedeclarare a veniturilor realizate.
În concluzie, solicitarea depunerii acestei declarații de patrimoniu și venituri nu se va face către toate persoanele fizice și nici măcar către toate persoanele fizice independente supuse inspecției fiscale obișnuite ci numai către acele persoane fizice care în urma verificărilor prealabile prezintă discrepanțe majore între acumulările de avere și veniturile declarate.
În proiectul de Ordin publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor, în data de 26.08.2013, se aprobă doar modelul declarației de patrimoniu și de venituri, precum și elementele de patrimoniu și de venituri ce trebuie declarate de persoana fizică supusă verificării situației fiscale personale.
Procedura de verificare a persoanelor fizice este deja prevăzuta în Codul de procedură fiscală, la Capitolul 3, Art. 109^1 – Reguli privind verificarea persoanelor fizice iar proiectul de Ordin nu face decât să definească conținutul și modelul propriu zis al declarației de patrimoniu.
Prin urmare, aprobarea modelului și conținutului declarației de patrimoniu este o măsură care completează ansamblul de acțiuni pe care Ministerul de Finanțe le desfășoară în prezent în vederea combaterii și diminuării evaziunii fiscale.
Biroul de presă

Comentariile sunt inchise.