ACTIVITĂȚI INTERACTIVE ALĂTURI DE ELEVI

Media 9:28 pm - 26 mai, 2022 Comentariile sunt închise pentru ACTIVITĂȚI INTERACTIVE ALĂTURI DE ELEVI

Polițiștii din cadrul Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative au desfășurat activități, în școlile din județul Călărași, cu ocazia Săptămânii Prevenirii Criminalității.

Astfel, polițiștii s-au deplasat la Școala Gimnazială Carol I Călărași și Școala Gimnazială nr. 1 Cuza Vodă, unde le-a vorbit elevilor despre importanța cazierului judiciar, înscrierea datelor în cazierul judiciar, precum și diferența dintre contravenție și infracțiune.

Discuţiile s-au referit şi la prevederile Cod penal despre răspunderea penală a minorilor, oamenii legii explicându-le, pe înţelesul elevilor, care sunt elementele constitutive ale infracţiunii, contravenţiei şi cum ar trebui să pună în practică sfaturile utile transmise.
La finalul activității, fiecare copil a primit din partea polițiștilor ”certificatul de copil cuminte”.

Comentariile sunt inchise.