Acțiuni pentru prevenirea și combaterea actelor de comerț ilicite

Media 12:13 pm - 3 decembrie, 2018 0

Sancțiuni contravenționale în valoare de peste 70.000 de lei, aplicate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași în urma unor controale efectuate în județul Călărași.
În perioada 30 noiembrie – 01 decembrie a.c., polițiștii au efectuat verificări la 8 societăți comerciale pe raza muncipiilor Călărași și Oltenița în scopul protejării populației împotriva comercializării de produse alimentare și nealimentare contrafăcute, care aduc atingere sănătății cetățenilor și prejudicii bugetului de stat.
Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 70.100 de lei.
Din totalul amenzilor, 5 au fost la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 4 la O.U.G. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și 2 conform Legii 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol.
Totodată, a fost confiscată suma de aproximativ 1.000 de lei, reprezentând contravaloarea sumelor provenite din livrarea bunurilor către populație care nu au fost evidențiate prin aparatele de marcat electronice fiscale, precum și contravaloarea a 81 litri băuturi alcoolice și 22 de kg de legume, deținute fără documente legale de proveniență.

Lasă răspuns »