Acțiuni desfășurate, în sistem integrat, de polițiștii călărășeni pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe raza județului

Media 9:01 pm - 21 ianuarie, 2013 Comentariile sunt închise pentru Acțiuni desfășurate, în sistem integrat, de polițiștii călărășeni pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe raza județului

Polițiștii Inspectoratului de Poliție județean Călărași au desfășurat, în perioada 17 – 20 ianuarie a.c., acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea faptelor antisociale, asigurarea unui climat de ordine și siguranță civică necesar diminuării fenomenului infracțional și pentru prevenirea și descoperirea furturilor din avutul public și privat

 
Acțiunile au vizat depistarea, identificarea și luarea măsurilor legale față de persoanele care încalcă prevederile legale prin săvârșirea de contravenții și infracțiuni care aduc atingere climatului de ordine și liniște publică, patrimoniului public și privat, regimului circulației rutiere și altor norme de conviețuire socială.

În această perioadă au acționat, în medie, zilnic, peste 90 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, de investigații criminale, investigarea fraudelor, acțiuni speciale și arme și muniții, alături de polițiști de la transporturi și jandarmi.

Au fost verificate peste 250 de autovehicule și aproape 100 de unități comerciale, fiind depistat și încarcerat un urmărit național.

Au fost constatate 12 infracțiuni, dintre care 4 de natură economico-financiară, 4 la regimul circulației rutiere, 2 la regimul armelor și munițiilor, fiind aplicate 473 de sancțiuni contravenționale în valoare de 162.755 lei. Au fost confiscate și două arme neletale, deținute fără drept, și muniția aferentă.

Polițiștii au reținut 21 de permise de conducere și au retras 10 certificate de înmatriculare.

Exemple:
– Polițiștii de investigarea fraudelor au depistat pe I. Viorel, de 27 ani, administratorul unei societăți comerciale din Călărași, care folosea în interesul unității, programe de calculator, fără să dețină licență prevăzută de lege. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii de infracțiuni prevăzute de Legea 8/1996 privind drepturile de autor și conexe.
– Administratorul unei societăți comerciale din Oltenița a fost depistat de polițiști că nu a înregistrat în evidența contabilă a unității venituri în valoare de 9400 lei, în cauză fiind întocmit fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
– Pe strada Prelungirea Dobrogei, din municipiul Călărași, polițiștii au depistat pe B. Vasile, de 41 ani, din localitate, care avea asupra sa un cuțit și două spray-uri iritant lacrimogene.
În cauză s-a întocmit dosar penal conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

– Polițiști din Oltenița au depistat în ziua de 19 ianuarie a.c. pe V. Paul, de 37 ani, pe B. Ionuț, de 27 ani, pe U. Cătălin, de 28 ani, și pe S. Ștefan, de 42 ani, toți din Oltenița, care au distrus un stâlp din beton din rețeaua electrică dezafectată, situată în extravilanul municipiului Oltenița. Suspecții intenționau să valorifice armătura din acesta la un centru de colectare a deșeurilor feroase.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând să fie stabilită și comunicată valoarea prejudiciului produs.

– S. Gheorghe, de 35 ani, din comuna Vlad Țepeș, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism marca Dacia, pe DN 3, având o concentrație alcoolică de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind întocmit dosar penal conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Comentariile sunt inchise.