Polițiștii au aplicat în ziua de 16 decembrie a.c., 3 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 13.000 lei în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea comiterii unor fapte ce contravin legislației silvice, în ceea ce privește tăierea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun.
În ziua de 16 decembrie a.c., polițiștii au aplicat 3 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.000 de lei, au confiscat suma de aproximativ 800 lei şi peste 20 de pomi din specia brad şi molid.
Premergător sărbătorilor de iarnă, polițiștii acționează pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite îndreptate împotriva fondului forestier naţional, în special a celor de tăiere, transport, prelucrare şi comercializare a răşinoaselor (brad şi molid), valorificate sub forma pomilor de Crăciun.
* * *
Pentru prevenirea comiterii unor fapte care contravin legislației silvice, în ceea ce privește tăierea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun, polițiștii fac următoarele precizări:
- Transportul pomilor de Crăciun se realizează doar în baza avizelor de însoțire cu regim silvic (aviz de însoțire primar – dacă transportul se efectuează de la locul de recoltare sau aviz de însoțire secundar pentru alte materiale decât cherestelele – dacă transportul se efectuează din depozite de material lemnos, piețe/târguri/oboare).
- La achiziționarea pomilor de Crăciun de la locul de recoltare, din depozite, piețe/târguri/oboare se va solicita obligatoriu aviz de însoțire cu regim silvic, factură fiscală sau bon fiscal. În aceste situații, se va urmări dacă pe secțiunea de tăiere este aplicat dispozitivul special de marcat cu amprenta dreptunghiulară specific emitentului din cadrul căruia face parte personalul împuternicit să elibereze avizul de însoțire primar (situație valabilă doar pentru pomii de Crăciun recoltați de pe teritoriul național).
- În situația achiziționării de pomi de Crăciun din supermarketuri (recoltați de pe teritoriul altor țări) se va solicita aviz de însoțire și factură fiscală/bon fiscal, pe secțiunea de tăiere nefiind aplicată amprenta dreptunghiulară a dispozitivului special de marcat.
- Încălcarea legislației silvice care reglementează expedierea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun este sancționată contravențional de Legea nr. 171/2010 actualizată, cuantumul amenzilor fiind cuprins între 5.000 și 10.000 de lei, de asemenea este dispusă și măsura complementară a confiscării pomilor de Crăciun.
Comentariile sunt inchise.