Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Călărași au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o acțiune de educație rutieră și pentru prevenirea accidentelor de circulație în rândul preșcolarilor
La invitația directorilor ai două grădinițe din municipiul Călărași, Grădinița „Amicii” și Grădinița nr. 12, au avut loc întâlniri cu cei mai mici participanți la trafic (copii din grupele mijlocie și mare), în cadrul cărora au fost prezentate norme elementare privind circulația pe drumurile publice.
Copiii au avut posibilitatea de a viziona filmulețe cu tematică rutieră, adaptată vârstei, polițiștii explicându-le regulile de circulație, care au fost exemplificate cu ajutorul imaginilor.
Surpriza pregătită de preșcolari la finalul orei de educație rutieră, a fost prezentarea unui program cu poezii și cântece cu tematică rutieră.
Acțiunea poliției rutiere călărășene se înscrie în campania derulată la nivel național sub numele de „ALEGE VIAȚA!”, care are ca principal scop formarea de la vârste cât mai mici a unei conduite preventive, prudente și responsabile în circulația pe drumurile publice, indiferent de calitatea participantului la traficul rutier – pieton, biciclist sau conducător de autovehicul.
Polițiștii vor desfășura astfel de activități educativ-preventive, în anul 2013, în școlile și liceele din județul Călărași.
Comentariile sunt inchise.