Astăzi, 08 august a.c., între orele 09.00-12.00, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, împreună cu reprezentanți ai S.C. Enel Dobrogea S.A. și polițiști din cadrul Poliției orașului Lehliu Gară, au executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii sustragerii de energie electrică, pe raza localității Răzvani.
În urma controalelor efectuate fost identificate 3 persoane care sustrăgeau energie electrică prin diferite metode, evitând contorizarea.
Potrivit notelor de constatare întocmite de reprezentanții societății de distribuție a energiei electrice, persoanele în cauză sustrăgeau energie electrică prin folosirea unor instalații clandestine racordate direct la rețeaua electrică aflată în imediata apropiere a locuințelor.
Celor în cauză li s-au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de sustragere de energie electrică și folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal și Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL
Comentariile sunt inchise.