Polițiștii Biroului Rutier Călărași au desfășurat, în perioada 16 – 18 martie a.c., pe raza municipiului Călărași, o acțiune care a vizat identificarea și sancționarea abaterilor privind conducerea autovehiculelor de către persoane care se află sub influența alcoolului / conducătorul unui microbuz, care efectua transport de persoane, consumase băuturi alcoolice înainte de a pleca în cursă
Ca urmare a activităților efectuate în trafic, polițiștii au identificat următoarele situații:
– În seara de 16 martie a.c., ora 22,50, pe strada Cornișei, a fost depistat D. Daniel, de 36 ani, din Călărași, care conducea un autoturism marca Opel, acesta refuzând testarea cu aparatul etilotest. Șoferul a fost condus la Spitalul Județean Călărași, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În funcție de rezultatul analizei probelor biologice recoltate se vor lua măsurile legale în conformitate cu prevederile legislației privind circulația pe drumurile publice.
– În noaptea de 16/17 martie a.c., ora 00,18, a fost identificat C. Valentin, de 28 ani, din Călărași, în timp ce conducea autoturismul marca Opel, pe strada Flacăra, prezentând la testarea cu etilotestul o concentrație alcoolică de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost sancționat de polițiști cu amendă în valoare de 675 lei, fiind dispusă și măsura reținerii permisului de conducere în vederea suspendării pentru o perioadă 90 zile.
– Pe bulevardul Eroilor, polițiștii au oprit în noaptea de 16/17 martie a.c., ora 00,40, pe L. Claudiu, de 44 ani, din comuna Ciocănești, județul Călărași, care conducea autoturismul marca VW, refuzând testarea cu aparatul etilotest. Acesta a fost condus la Spitalul Județean Călărași unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În funcție de rezultatul analizei probelor biologice recoltate se vor lua măsurile legale în conformitate cu prevederile legale.
– În noaptea de 17/18 martie a.c., ora 02,49, a fost depistat R. Gheorghe, de 32 ani, din comuna Grădiștea, județul Călărași, care conducea autoturismul marca Dacia, prezentând la testarea cu etilotestul o concentrație alcoolică de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării pentru o perioadă 90 zile, fiindu-i aplicată sancțiunea amenzii în valoare de 675 lei conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
– În dimineața de 18 martie a.c., ora 03,16, polițiștii au identificat pe A. Marian, de 50 ani, din Călărași, în timp ce conducea un autoturism marca Renault Megane, fiind sub influența băuturilor alcoolice ( concentrație alcoolică de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat). În cauză a fost întocmit dosar penal conform OUG 195/2002 R, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
– În ziua de 18 martie a.c., pe strada București, din municipiul Călărași, a fost depistat O. Lazăr, de 49 ani, din comuna Mânăstirea, care conducea un microbuz destinat transportului public de persoane, având o concentrație alcoolică de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Autovehiculul aparținând unui transportator din municipiul Oltenița a fost imobilizat de polițiști până la sosirea altui șofer, pasagerii, care erau transportați pe ruta Oltenița – Călărași, fiind nevoiți să-și încheie deplasarea.
Conducătorului auto si-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă 90 zile, fiind aplicată și sancțiunea contravențională cu amendă.
– Pe strada Prelungirea București a fost depistat, în ziua de 18 martie a.c., ora 12,00, autoturismul marca Audi, condus de C. Florian, de 54 ani, care a prezentat o concentrație alcoolică de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost sancționat contravențional și i-a fost reținut permisul de conducere.
Comentariile sunt inchise.