Accident rutier grav pe DN 4

Media 1:56 pm - 25 septembrie, 2020 0

Accident rutier grav pe DN 4, în localitatea Valea Roşie, soldat cu rănirea a cinci persone, după ce două autovehicule au intrat în coliziune.

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului de pompieri Olteniţa s-au deplasat rapid la locul accidentului cu o autospeciala de descarcerare, iar colegii lor din cadrul Gărzii de intervenţie Budeşti s-au deplasat cu o autospecială de prim ajutor SMURD

Un elicopter SMURD din Capitală s-a deplasat la locul evenimentului rutier şi a preluat un tânăr în vârstă de 18 ani, care era inconştienţă şi prezenta multiple traumatisme

În data de 25.09.2020, ora 12.00, un echipaj de descarcerare din cadrul Detaşamentului de pompieri Olteniţa şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Gărzii de intervenţie Budeşti au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină în localitatea Valea Roşie, pe DN 4, pentru acordarea primului ajutor în cazul mai multor persoane, victime ale unui accident şi pentru asigurarea tuturor măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, după ce un autoturism şi o autoutilitară au intrat în coliziune.

La sosirea echipajelor de urgenţă la faţa locului, pompierii militari au identificat cinci persoane accidentate, dintre care, cel mai grav un băiat în vârstă de 18 ani, în stare de inconştirnţă, care prezenta multiple traumatisme.
Celelaltre 4 persoane implicate erau conştiente şi prezentau traumatisme care nu le punea viaţa în pericol.

Pentru tânărul de 18 ani, în stare de inconştienţă, s-a deplasat la faţa locului şi un echipaj SMURD cu elicopterul,care a preluat persoana şi a transportat-o la un spital din capitală.

Un bărbat de 49 de ani a primit îngrijiri din partea paramedicilor SMURD din Budeşti, ulterior acesta fiind transportat la un spital din Bucureşti.
Un alt tânăr în vârstă de 20 de ani a primit îngrijiri din partea unui echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, iar alte două persoane au rămas la locul intervenţiei, refuzând transportul la spital, traumatismele acestora fiind minore. (foto:ISU)

Lasă răspuns »