Accident rutier grav pe A2

Media 8:38 am - 9 septembrie, 2022 0

Un accident rutier grav s-a produs pe A 2, calea II Constanţa – Bucureşti, la km 50, soldat cu decesul unui bărbat de 53 de ani şi rănirea gravă a altor trei persoane.

În această dimineaţă, la ora 5,34, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină pe Autostrada Soarelui, la km 50, pe calea, II sens de mers Constanţa – Bucureşti, la un accident rutier grav în care au fost implicate un autocamion şi un autoturism cu 7 locuri, soldat cu decesul unui pasager şi rănirea a altor trei persoane, toate aflate în autoturism.

Au intervenit la accident un echipaj de descarcerare de la Secţia de pompieri Lehliu Gară şi două ambulanţe SMURD de la Staţia Fundulea şi Secţia Dragalina.
De asemenea, la accident au ajuns şi două autospeciale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
La sosirea echipajelor la locul intervenţie au fost identificate patru victime, toate din autoturism, dintre care două încarcerate.

Una dintre persoanele încarcerate era decedatăş
Cele două autospeciale SMURD au preluat fiecare câte o victimă şi le-au transportat la spitale din Bucureşti, ambele cu traumatisme totacice.

O altă victimă a accidentului, femeie, cu traumatism toracic şi contuzii a fost preluată de Ambulanţă şi transportată la un Spital din Bucureşti.

Circulaţia nu a fost întreruptă pe respectivul tronson de autostradă, vehiculele implicate în accident aflându-se pe banda de urgenţă. (foto: ISU)

Lasă răspuns »