Un echipaj de descarcerare cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară a fost solicitat să acționeze pe raza orașului Lehliu, pe strada Competrol, după ce un autoturism a acroșat un alt vehicul, ulterior intrând într-un spațiu comercial (magazin).
În data de 20.01.2014, ora 00.21, un echipaj de descarcerare din cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară a fost solicitat prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgență, să intervină pe raza localității Lehliu Gară, pe strada Competrol, la un accident rutier.
La sosirea echipajului de descarcerare, după efectuarea recunoașterii, s-a constatat că un autoturism înmatriculat în Bulgaria, (al cărui conducător auto nu se mai afla al locul intervenției), a acroșat un alt autoturism staționat (înmatriculat în Constanța), după care a ricoșat și a intrat frontal într-un spațiu comercial (magazin), accidentul nefiind urmat de incendiu.
Pompierii militari au folosit echipamentele din dotare și au intervenit pentru iluminarea zonei, pentru deconectarea bornelor de la acumulatorul vehiculului în vederea preîntâmpinării producerii unui incendiu și pentru extragerea autoturismului din interiorul magazinului.
Comentariile sunt inchise.