Pentru săptămâna 25 februarie- 3 martie 2013, în evidența AJOFM Călărași sunt înregistrate un număr de 276 locuri de muncă vacante.
Din totalul acestora, 220 posturi sunt disponibile în domeniul confecțiilor textile, pentru ocupațiile de confecționer îmbrăcăminte și muncitor necalificat .
Diferența de 56 posturi sunt disponibile în domeniul transporturilor (șofer taxi, șofer autobuz, mecanic auto, vopsitor auto, inginer mecanic auto), industriei (electrician, morar, maistru mecanic, strungar, operator mașină debitat), alimentației publice (pizzar și vânzător) sau a altor activități, pentru meseriile de inginer electromecanic, tâmplar, operator calculator.
Reamintim agenților economici faptul că, în conformitate cu art. 10 alin.1 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a comunica la AJOFM Călărași toate locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile lucratoare de la vacantarea acestora. Necomunicarea locurilor de muncă vacante constituie contravenție și se sancționează cu amenda de la 3000 lei la 5000 lei.
Mediatizarea de către angajatori a locurilor de muncă vacante prin orice alte mijloace de tipul mass-media, afișare la sediul unității sau pe site-uri, nu exonerează firmele respective de obligația de a anunța posturile disponibile la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă din Călărași.
Comunicarea locurilor de muncă vacante se poate face prin fax la nr. 0242.331.693, prin e-mail: ajofm@cl.anofm.ro, la sediul Agenției Locale Călărași, sau la punctele de lucru Oltenița și Lehliu.
Responsabil mass-media,
Simona DONCIU
Comentariile sunt inchise.